Talasemia: Cauze, simptome, diagnostic, tratament

Talasemia reprezintă un grup de tulburări genetice ereditare care afectează producția normală a hemoglobinei, proteina principală din globulele roșii (eritrocite) responsabilă de transportul oxigenului în organism. Această afecțiune poate conduce la anemie cronică și la complicații asociate cu deficitul de oxigen în țesuturi. În cele ce urmează, vom detalia cauzele, simptomele, metodele de diagnostic și opțiunile de tratament, pe baza informațiilor validate științific.

Ce este Talasemia?

Talasemiile sunt afecțiuni genetice rare care influențează sinteza globinelor – lanțurile proteice care alături de grupările hem, intră în componența hemoglobinei. Există mai multe tipuri de globine: alfa, beta, gamma, epsilon, zeta. Compoziția în lanțuri globinice a hemoglibinei variază în funcție de momentul vieții, astfel:

• hemoglobina fetală este alcătuită din 2 lanțuri zeta și 2 epsilon

• hemoglobina fetală din 2 lanțuri alfa și 2 gamma

• hemoglobina adultă de tip A (HbA) din 2 lanțuri beta și 2 alfa

• hemoglobina adultă de tip A2 din 2 lanțuri alfa și 2 delta

Tranziția de la hemoglobina fetală la cea adultă (HbA) este completă până la sfârșitul primului an de viață, iar mutațiile de la nivelul genelor care sunt responsabile de sinteza lanțurilor beta și alfa vor influența producția acestor lanțuri și rezultă în talasemie beta sau alfa. Severitatea bolii variază în funcție de tipul mutațiilor și de numărul acestora.

Cauze și factori genetici

Principala cauză a talasemiei este prezența uneia sau mai multor mutații moștenite sau apărute de novo în genele care controlează producția de hemoglobină. Fiecare persoană primește două seturi de gene pentru lanțurile alfa și beta: unul de la mamă și unul de la tată. În cazul în care una sau mai multe gene sunt anormale, organismul nu mai produce suficiente lanțuri proteice normale, iar hemoglobina devine instabilă. Această situație conduce la distrugerea excesivă a globulelor roșii și la apariția anemiei.

În unele zone geografice, talasemia este frecventă – de exemplu, în regiunile mediteraneene, în Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud-Est – mutațiile se perpetuează mai des din cauza evoluției istorice și a selecției populaționale. În același timp, persoanele care poartă doar o singură copie de genă afectată (așa-numiții „purtători” sau „heterozigoți”) pot să prezinte simptome foarte ușoare sau pot fi asimptomatici.

Tipuri de Talasemie

Beta-talasemia

În beta-talasemie, mutațiile afectează producția lanțurilor beta din hemoglobină ^[1]. Există trei subtipuri principale:

• Beta-talasemia minor (sau talasemia trait): Pacienții au o mutație într-o singură singură copie a genei beta-globinice. Anemia este ușoară sau moderată și mulți pacienți pot duce o viață normală.

• Beta-talasemia intermedia: Ambele copii ale genei beta-globinice sunt afectate. Anemia este mai severă decât forma minoră dar mai puțin severă decât cea majoră. Simptomele și semnele includ anemie moderată sau severă, oboseală și creștere încetinită.

• Beta-talasemia major (sau boala Cooley): Ambele copii ale genei beta-globinice sunt afectate. Anemia este severă și poate pune viața în pericol fără tratament adecvat (transfuzii de sânge regulate, terapie cu chelatori de fier). Acești pacienți prezintă adesea simptome încă din primul an de viață.

Alfa-talasemia

Alpha-thalassemia apare când una sau mai multe dintre cele 4 gene care codifică lanțurile alfa sunt afectate ^[2]. Severitatea crește pe măsură ce numărul de gene funcționale scade:

• Alfa-thalasemia silent carrier (purtător silențios): Este afectată o singură copie a genei, iar simptomele aproape că lipsesc.

• Alfa-thalasemia minor: Două copii sunt afectate, iar anemia este ușoară, hipocromă, microcitară.

• Hemoglobina H: Trei copii sunt afectate, iar anemia este moderată spre severă. Poate fi însoțită de splenomegalie și deformări osoase.

• Hydrops fetalis (Hb Bart’s): Toate cele patru copii prezintă mutații. Această formă este gravă și de obicei, asociată cu deces intrauterin sau la scurt timp după naștere.

Simptome și complicații asociate

Simptomele talasemiei variază în funcție de tipul și gravitatea afecțiunii. Pentru formele ușoare, cum ar fi talasemia minor, multe persoane nu prezintă simptome semnificative, putând fi prezentă doar io ușoară anemie. În formele moderate și severe, se pot evidenția:

• Oboseală cronică: Apar din cauza anemiei, care reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigen către țesuturi.

• Paloare: Aspect palid al tegumentelor datorită nivelurilor scăzute de hemoglobină.

• Dezvoltare întârziată la copii: Anemia severă poate încetini creșterea și dezvoltarea.

• Icter: Crește nivelul de bilirubină din cauza distrugerii crescute a hematiilor.

• Splenomegalie: Creșterea în dimensiune a splinei, care are rol în filtrarea celulelor roșii defecte.

• Deformări osoase: În special ale oaselor faciale și craniului, atunci când măduva osoasă lucrează intens pentru a compensa deficitul de hemoglobină.

Pot apărea și complicații ale tratamentului precum: supraîncărcare cu fier (în urma transfuziilor repetate), probleme cardiace, diabet secundar depozitelor de fier și risc crescut de infecții.

Cum se pune diagnosticul de Talasemie?

Diagnosticul talasemiei implică o combinație de analize de laborator și investigații genetice:

1. Hemoleucogramă completă: Oferă informații despre numărul de globule roșii, volumul mediu eritrocitar și nivelul de hemoglobină. Valorile scăzute ale MCV și hemoglobina sub limite pot sugera talasemia.

2. Frotiu de sânge periferic: În cazul talasemiei, pot fi observate eritrocite modificate (anizopoikilocitoză).

3. Electroforeza hemoglobinei: Măsoară tipurile de hemoglobină prezente în sânge. Este utilă pentru a identifica formele anormale precum Hemoglobina H sau niveluri crescute de Hemoglobină F sau hemoglobină A2, specifice talasemiei.

4. Teste genetice: Detectează mutațiile cauzale din genele HBA (alfa) și HBB (beta). Aceste teste sunt importante pentru stabilirea formei precise a bolii și pentru consilierea hematologică și genetică privind evoluția, prognosticul, tratamentul și riscul reproductiv.

Prin corelarea rezultatelor de laborator cu tabloul clinic, medicul stabilește gradul și tipul de talasemie. Pentru persoanele cu antecedente familiale sau provenite din zone cu prevalență crescută, investigațiile se pot realiza chiar în absența simptomelor.

Opțiuni de tratament

Transfuzia de sânge

Persoanele cu forme moderate sau severe necesită transfuzii periodice de sânge pentru a menține un nivel adecvat de hemoglobină. Aceste transfuzii îmbunătățesc aportul de oxigen la țesuturi și reduc anemia. Cu toate acestea, transfuziile repetate pot produce supraîncărcare cu fier în organism, care devine toxic pentru organe.

Terapia cu chelatori de fier

Pentru a combate excesul de fier, pacienții cu talasemia majoră care primesc transfuzii regulate de sânge au nevoie de medicamente chelatoare (de exemplu, deferoxamină, deferasirox). Acestea leagă fierul în exces și îl elimină prin urină sau fecale, prevenind astfel leziunile cardiace și hepatice.

Suplimente și îngrijire generală

În unele cazuri, medicii pot recomanda acid folic, care ajută la formarea celulelor roșii. Se evită de obicei suplimentele cu fier, dacă nu există un deficit documentat prin analize. De asemenea, este importantă monitorizarea atentă a funcției cardiace, hepatice și endocrine, precum și gestionarea infecțiilor care pot fi mai frecvente la persoanele afectate.

Transplantul de celule stem hematopoietice (HSCT)

Pentru pacienții cu forme severe, transplantul de celule stem hematopoietice poate oferi o șansă la vindecare. Procedura implică înlocuirea măduvei osoase cu mutații cu celule stem sănătoase de la un donator compatibil. Rata de succes este mai mare la copiii care primesc măduvă de frați compatibili, însă costurile și riscurile implicate fac ca această opțiune să fie mai puțin frecventă decât terapia transfuzională.

Terapii genetice emergente

Progresele în biologia moleculară au deschis calea pentru terapii genice. În prezent, Zynteglo (betibeglogene autotemcel) este aprobat de FDA pentru tratamentul pacienților adulți și pediatrici cu beta-talasemie dependentă de transfuzii. Acest medicament este o terapie genică are ca scop adăugarea de copii funcționale ale genei HBB pentru a crește producția lanțurilor beta.

Cercetările se concentrează pe corectarea mutațiilor genetice sau pe reactivarea genelor care pot compensa deficitul de hemoglobină. Există trialuri clinice care testează modalități de a crește producția de hemoglobină fetală (HbF), pentru a diminua severitatea anemiei. Aceste abordări oferă speranță pentru vindecarea afecțiunii.

Prevenție și consiliere genetică

Prevenirea formelor severe de talasemie se bazează, în principal, pe consiliere genetică și testări specifice, precum carrier screening – adică identificarea persoanelor purtătoare ale mutațiilor cauzale înainte de concepție sau în primele stadii ale sarcinii. În familiile cu istoric de boală sau în comunitățile cu prevalență mare, aceste teste pot evalua riscurile reproductive și pot ghida deciziile legate de planificarea familială.

În plus, dacă există un risc crescut, medicii pot recomanda testare genetică prenatală (prin amniocenteză sau biopsie de vilozități coriale) pentru a detecta formele severe de talasemie în sarcină sau fertilizarea in vitro, cu testarea embrionilor și implantarea celor neafectați. Astfel, cuplurile pot lua decizii informate și pot beneficia de îngrijire medicală adaptată, prevenind complicațiile asociate cu această boală ereditară.

Recomandări de stil de viață și îngrijire pe termen lung

Pacienții cu talasemie au nevoie de monitorizare constantă și de un stil de viață echilibrat. Unele recomandări includ:

1. Vizite medicale regulate: Controale periodice pentru urmărirea nivelului de feritină (indicator al fierului depozitat), funcției cardiace și hepatice.

2. Dieta echilibrată: Aport optim de proteine, vitamine și minerale. Se evită suplimentele de fier fără recomandarea medicului.

3. Activitate fizică moderată: Ajută la menținerea capacității funcționale și la menținerea sănătății cardiovasculare.

4. Evitarea infecțiilor: Vaccinarea împotriva hepatitei B, gripei și altor boli contagioase poate scădea riscul de complicații.

5. Suport psihologic: Gestionarea unei boli cronice poate fi stresantă, iar consilierea și grupurile de suport pot ajuta la menținerea calității vieții.

Statistici despre Talasemie

Talasemia este mai frecvent întâlnită în țările din zona Mediteranei – cum ar fi Grecia, Italia și Cipru – unde prevalența poate ajunge până la 25 de cazuri la 100.000 de persoane pentru beta-talasemie. În restul Europei, cifrele tind să fie mai mici, cu valori de sub 1 caz la 100.000 în multe țări.

Pentru România, nu există încă un registru național dedicat, iar estimările indică o prevalență mai scăzută decât în regiunea mediteraneană. Totuși, specialiștii subliniază că migrația și mobilitatea populației pot crește probabilitatea de a întâlni boala. De asemenea, multe persoane pot fi purtătoare fără să știe, fiind necesare testări specifice pentru confirmare.

Ce înseamnă asta pentru pacienți și familii din România?

• Testarea genetică și consilierea familială preconcepțională ajută la identificarea persoanelor purtătoare.

• Diagnosticul precoce este esențial pentru a începe tratamentul și a preveni complicațiile.

• Specialiștii în hematologie și genetică pot oferi mai multe informații și îndrumări adaptate fiecărui caz în parte.

Deși în România talasemia este mai puțin frecventă decât în alte zone din Europa, este important ca persoanele cu suspiciune de boală (sau cu istoric familial) să beneficieze de investigații și suport medical adecvat pentru a-și menține starea de sănătate optimă.

Concluzii

Talasemia este o afecțiune ereditară complexă, care poate determina anemie cronică și complicații variate. Înțelegerea tipurilor de talasemie, a cauzelor genetice și a modului de transmitere este esențială atât pentru medicii specialiști, cât și pentru pacienți și familiile acestora. Diagnosticul precoce, bazat pe analize de sânge și teste genetice, oferă șanse mai bune de gestionare a afecțiunii și de prevenire a complicațiilor.

Tratamentul presupune adesea transfuzii regulate, terapie cu chelatori de fier și supraveghere medicală atentă. Opțiuni terapeutice avansate, precum transplantul de celule stem hematopoietice și terapiile genice, aduc noi speranțe pentru formele severe. Prevenția rămâne un aspect cheie, mai ales în regiunile unde talasemia este frecventă. Consilierea genetică și testarea prenatală pot reduce semnificativ numărul de cazuri severe, contribuind la un viitor cu mai puține complicații.

Cu o abordare multidisciplinară – de la diagnostic genetic la îngrijire pe termen lung – pacienții cu talasemie pot duce o viață productivă și împlinită.