Sindromul Down (trisomia 21): ce este, cauze, tipuri și diagnostic

Poate ai aflat de curând că bebelușul tău are sindrom Down, poate un test din sarcină a ridicat întrebarea sau vrei să înțelegi mai bine viața cuiva drag. Mai departe vom discuta despre ce este sindromul Down, de ce apare, ce înseamnă tipul lui, cum se pune diagnosticul și ce urmează pentru copil, pentru adult și pentru o altă sarcină.

Pe scurt: ce este sindromul Down

Sindromul Down, numit și trisomia 21, apare când celulele au un cromozom 21 în plus, întreg sau doar o parte din el. Este cea mai frecventă cauză genetică de dizabilitate intelectuală. De cele mai multe ori nu se moștenește și nu e cauzat de ceva ce au făcut părinții înainte de sarcină sau în timpul ei.

Există trei tipuri: trisomia 21 liberă, forma prin translocație și forma în mozaic. Tipul contează mai ales pentru o altă sarcină. În sarcină, screeningul estimează riscul, iar doar testul genetic de diagnostic stabilește dacă fătul are trisomia 21. După naștere, diagnosticul se confirmă prin cariotipul convențional, care arată și tipul. Intervenția timpurie și controalele regulate la medicii specialiști susțin dezvoltarea și sănătatea copilului.

Ce este sindromul Down și de ce apare

Un cromozom 21 în plus

Un rezultat obișnuit al cariotipului, analiza tuturor cromozomilor, este 46,XX la femei și 46,XY la bărbați. Cromozomul 21, ca și ceilalți, există de obicei în două copii. În sindromul Down, celulele au trei copii ale cromozomului 21. Materialul genetic în plus influențează mai multe sisteme ale corpului, mai ales mușchii și oasele, sistemul nervos și inima.

În SUA, aproximativ 1 din 779 de copii născuți în 2013 avea sindrom Down; frecvența la naștere diferă de la o țară la alta, după vârsta mamelor.

Ce cauzează sindromul Down

Nu e vina nimănui: în sindromul Down, cromozomul în plus vine de cele mai multe ori dintr-o eroare de separare a cromozomilor la formarea ovulului sau a spermatozoidului. În cele mai multe cazuri, copia în plus a cromozomului 21 vine de la mamă, prin ovul. Mai rar, eroarea apare la formarea spermatozoidului sau în primele diviziuni ale celulelor, după concepție.

Până azi nu se cunoaște niciun comportament al părinților și niciun factor din mediu care să cauzeze sindromul Down.

Vârsta mamei

Orice femeie, la orice vârstă, poate avea un copil cu sindrom Down, iar probabilitatea crește odată cu vârsta mamei. De aceea, în sarcină, vârsta mamei rămâne un motiv pentru screening, dar nu mai e singurul.

Tipurile de sindrom Down: trisomie liberă, translocație, mozaic

Conform Academiei Americane de Pediatrie (AAP), tipurile se împart așa:

Trisomia 21 liberă

La cele mai multe persoane cu sindrom Down, fiecare celulă are trei cromozomi 21 separați, deci 47 de cromozomi; în cariotip apare ca 47,XX,+21 la o fată sau 47,XY,+21 la un băiat. Această formă nu se moștenește: modificarea apare întâmplător, la formarea celulelor reproductive la unul dintre părinți.

Sindromul Down prin translocație

În această formă, persoana are două copii obișnuite ale cromozomului 21, plus material din cromozomul 21 lipit de alt cromozom, de obicei de cromozomul 14 sau de un alt cromozom 21. Când doi cromozomi se unesc astfel, vorbim de o translocație robertsoniană.

Aproximativ trei sferturi dintre aceste translocații apar pentru prima dată la copil, iar restul sunt moștenite de la un părinte. Ce înseamnă asta pentru părinți și pentru o altă sarcină găsești mai jos, în secțiunea despre familie.

Sindromul Down în mozaic

În forma în mozaic, doar o parte dintre celule au trei copii ale cromozomului 21, iar celelalte au cele două copii obișnuite. Modificarea apare întâmplător, într-o diviziune a celulelor de la începutul dezvoltării, așa că mozaicul nu se moștenește.

Persoanele cu mozaic pot avea semne mai ușoare, dar nu întotdeauna: pot avea oricare dintre problemele de sănătate asociate și pot să nu se deosebească de cele cu trisomie 21. Procentul de celule cu cromozomul în plus nu prezice exact evoluția copilului. Cariotipul nu vede, de obicei, o modificare prezentă doar într-o mică parte dintre celule (mozaicism de nivel scăzut); testul potrivit îl alege medicul genetician.

Semnele sindromului Down la bebeluș și la copil

Semnele de la naștere

Copiii au de obicei un tonus muscular scăzut (hipotonie), o statură mai mică și trăsături ale feței pe care medicul le recunoaște, de exemplu fantele palpebrale oblice în sus. Alte semne posibile sunt un profil al feței mai plat, un gât scurt, cu piele în plus la ceafă, și un singur pliu adânc în palmă. Semnele diferă de la o persoană la alta.

Conform AAP, în primele 24 de ore de viață examinarea copilului este cel mai sensibil test pentru recunoașterea trisomiei 21, iar dacă medicul vede semnele, trimite o probă de sânge pentru cariotip.

Dezvoltarea, învățarea și comportamentul

Copiii cu sindrom Down pot avea nevoie de mai mult timp decât alți copii ca să ajungă la reperele dezvoltării și învață adesea să vorbească mai târziu. Cele mai multe persoane cu sindrom Down au o dizabilitate intelectuală ușoară sau moderată.

Persoanele cu sindrom Down se descurcă adesea în situațiile sociale mai bine decât ar arăta evaluarea cognitivă, iar aceste abilități se pot îmbunătăți cu intervenția timpurie și cu terapia, până la vârsta adultă. Tulburarea din spectrul autist și alte probleme de comportament apar mai des decât la alți copii, iar medicul îndrumă spre evaluare copilul la care le suspectează, inclusiv pentru ADHD. Unii copii învață în clase obișnuite, alături de colegii lor, alții au nevoie de o școală specială.

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul prenatal

Screeningul. Testul combinat din primul trimestru pune împreună o analiză de sânge a mamei și măsurarea translucenței nucale la ecografie, adică a lichidului de la ceafa fătului. Se face între săptămânile 11 și 13+6. Testul NIPT estimează, dintr-o probă de sânge a mamei, riscul ca fătul să aibă trisomia 21 (sindromul Down), trisomia 18 sau trisomia 13 și se poate face de la săptămâna 10 de sarcină. Conform Societății de Medicină Materno-Fetală (SMFM), screeningul ADN-ului liber se oferă tuturor gravidelor, iar după consilierea dinainte de test fiecare pacientă are dreptul să facă sau să refuze atât screeningul genetic prenatal, cât și testul genetic de diagnostic. Poți citi mai multe detalii în articolul despre testul NIPT.

Semnele de la ecografie. La ecografie pot apărea semne care ridică suspiciunea, de exemplu un os nazal mic ori absent. Prezența mai multor semne minore sau a altor modificări la ecografie crește riscul. Dacă ecografia arată o anomalie, inclusiv o translucență nucală mare, un NIPT cu risc scăzut nu exclude o cauză genetică a ei; în funcție de informațiile de la testarea NIPT și detaliile ecografice, medicul genetician va recomanda testarea de diagnostic potrivită. Conform SMFM, când un semn minor izolat apare la ecografia din trimestrul al doilea, după un screening cu risc scăzut, riscul rămâne scăzut, iar un test de diagnostic nu se recomandă doar pentru acest semn. Malformațiile se caută la ecografia morfologică, recomandată tuturor gravidelor, oricare ar fi metoda de screening.

Testul genetic de diagnostic. Testul genetic de diagnostic stabilește cu certitudine dacă fătul are trisomia 21, pe o probă obținută prin biopsie de vilozități coriale (țesut din placentă), de obicei în săptămânile 11–13, sau prin amniocenteză (lichid amniotic, în care se găsesc celule de proveniență fetală), de la 16 săptămâni. Pe probă se face QF-PCR, un test rapid cu rezultat în 1–2 zile, și cariotipul convențional, în circa 2–3 săptămâni, care arată și tipul, inclusiv o translocație. La amniocenteză, și rezultatul rapid de pe lichidul amniotic este diagnostic. Un rezultat NIPT cu risc crescut se confirmă de obicei prin amniocenteză, dacă ecografia nu arată modificări la făt: NIPT analizează ADN din placentă, iar o modificare poate fi limitată la placentă.

Poți citi mai multe detalii, inclusiv despre riscurile procedurilor, în articolul despre cum se fac biopsia de vilozități coriale și amniocenteza. După un rezultat cu risc crescut, pașii sunt descriși în articolul Rezultat NIPT risc crescut: ce fac acum.

Când diagnosticul se pune în sarcină, AAP recomandă ca discuția cu familia să fie nedirectivă, adică fără să o împingă spre o anumită decizie, iar familiile au de câștigat dintr-o perspectivă corectă și echilibrată, inclusiv despre evoluțiile bune ale multor copii cu sindrom Down. Deciziile despre sarcină le iei informată, după consiliere, împreună cu medicul obstetrician care îți urmărește sarcina.

Diagnosticul postnatal

După naștere, diagnosticul se confirmă prin cariotipul convențional din sânge periferic, care arată cromozomul 21 în plus și tipul. Conform AAP, cariotipul se face după naștere și atunci când în sarcină s-a făcut doar NIPT sau rezultatele testelor prenatale nu sunt disponibile, pentru a confirma diagnosticul și a exclude o translocație. Un test rapid prin FISH poate oferi un răspuns în 24–48 de ore, dar arată doar că există un cromozom 21 în plus, nu și dacă e prins într-o translocație, așa că rezultatul se confirmă prin cariotip. Cariotipul molecular (microarray-ul) nu e testul potrivit aici, pentru că nu face diferența între trisomia liberă și o translocație.

Viața cu sindrom Down, de la copilărie la vârsta adultă

Intervenția timpurie și terapiile

Intervenția timpurie poate începe la scurt timp după naștere. Medicul pediatru discută cu familia despre intervenția timpurie și îndrumă copilul spre terapii pentru vorbire și pentru abilitățile motorii, dacă nu există o contraindicație medicală. Terapiile și intervenția timpurie încep cu sau fără un diagnostic genetic, deci nu așteaptă rezultatul cariotipului. Familiile pot primi de la medicul pediatru și informații despre grupurile de sprijin ale părinților.

Sănătatea și controalele regulate

Malformațiile de inimă apar la aproximativ jumătate dintre copii. De aceea, AAP recomandă o ecografie a inimii după naștere, chiar dacă în sarcină s-a făcut o ecografie a inimii fătului. La controalele regulate se verifică și auzul, vederea, funcția tiroidei, creșterea, alimentația și analizele de sânge, iar pentru apneea în somn AAP recomandă un studiu al somnului (polisomnografie) tuturor copiilor între 3 și 4 ani.

Urmărirea o face medicul pediatru, împreună cu medicii specialiști, de exemplu cardiologul pediatru, medicul ORL, oftalmologul și endocrinologul pediatru. Medicul curant decide orice modificare de tratament.

Adulții cu sindrom Down

Mulți adulți cu sindrom Down lucrează și spun că sunt destul de mulțumiți de munca lor, iar mulți au devenit profesioniști apreciați, inclusiv artiști și actori.

Ghidul pentru adulți al Global Down Syndrome Foundation (2020) abordează demența, diabetul, bolile cardiovasculare, obezitatea, osteoporoza, tiroida și boala celiacă. Pentru diabet, screeningul începe mai devreme și se repetă mai des decât la alți adulți. Boala Alzheimer apare mai des și mai devreme decât în populația generală. Singura recomandare puternică a ghidului este screeningul pentru demența de tip Alzheimer, începând de la 40 de ani.

Ce înseamnă pentru o altă sarcină și pentru familie

După o trisomie 21 liberă

Conform AAP, după un copil cu trisomie 21 liberă, probabilitatea de recurență este de aproximativ 1% până când riscul legat de vârsta mamei depășește 1%, la 40 de ani; de acolo crește odată cu vârsta mamei. Pentru o sarcină viitoare, consultația explică riscul transmiterii și testele prenatale potrivite.

După o translocație: cariotipul părinților

Conform AAP, dacă un copil are sindrom Down prin translocație, părinților li se oferă un cariotip, ca să se afle dacă translocația e moștenită sau a apărut pentru prima dată. Un părinte care poartă un rearanjament echilibrat este, de obicei, sănătos, dar poate avea pierderi de sarcină sau un copil cu o formă neechilibrată.

Probabilitatea pentru o altă sarcină depinde de părintele care poartă translocația și de cromozomii implicați. Conform AAP, la translocația dintre cromozomii 14 și 21, probabilitatea este de 10–15% când o poartă mama și de 2–5% când o poartă tatăl, iar când un părinte poartă translocația 21;21, este de 100%. Când translocația a apărut pentru prima dată la copil, probabilitatea la o altă sarcină se apropie de cea legată de vârsta mamei.

Dacă la o rudă s-a găsit o translocație, ceilalți membri ai familiei pot afla, printr-o analiză de sânge, dacă o poartă și ei. Poți citi mai multe detalii în articolul despre testarea genetică în cascadă. La frații minori, Societatea Europeană de Genetică Umană (ESHG) descurajează testarea statutului de purtător până când copilul poate înțelege decizia și poate consimți singur. Pentru o sarcină viitoare, familia poate discuta despre screening și despre diagnosticul prenatal, iar unele cupluri discută cu medicul de fertilitate despre testarea embrionilor în cadrul unei fertilizări in vitro (PGT).

Ce aduce consultația de genetică medicală

Conform AAP, consilierea făcută de un medic genetician sau de un consilier genetic se recomandă tuturor familiilor. După rezultat, medicul genetician îți explică semnificația lui, pașii următori de investigare sau monitorizare, inclusiv dacă sunt necesare alte teste genetice și, mai ales, dacă sunt necesare anumite terapii. Consultațiile de genetică medicală le face dr. Anca Neacșu, medic specialist în genetică medicală.

Următorul pas: ai primit un diagnostic de sindrom Down, în sarcină sau după naștere, ori te gândești la o altă sarcină? Programează o consultație de genetică medicală: medicul genetician îți explică tipul de sindrom Down, ce înseamnă pentru familie și ce teste prenatale sunt potrivite pentru o sarcină viitoare. Dacă ești însărcinată și te gândești la screening, găsești variantele testului NIPT și prețurile lor pe pagina testului. Consultația dinainte de test costă 420 de lei și o plătești după consultație; dacă faci apoi testul prin Helixomic, suma se scade din prețul lui. Consultația de interpretare e inclusă în prețul testului.

De citit și: Sindroame genetice comune: cauze, diagnostic și management

Referințe

1. Bull MJ, Trotter T, Santoro SL, Christensen C, Grout RW; AAP Council on Genetics. Health Supervision for Children and Adolescents With Down Syndrome. Pediatrics. 2022;149(5):e2022057010. https://doi.org/10.1542/peds.2022-057010
2. Tsou AY, Bulova P, Capone G, et al.; Global Down Syndrome Foundation Medical Care Guidelines for Adults with Down Syndrome Workgroup. Medical Care of Adults With Down Syndrome: A Clinical Guideline. JAMA. 2020;324(15):1543-1556. https://doi.org/10.1001/jama.2020.17024
3. Antonarakis SE, Skotko BG, Rafii MS, et al. Down syndrome. Nat Rev Dis Primers. 2020;6(1):9. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8428796/
4. Hui L, et al. Position statement from the International Society for Prenatal Diagnosis on the use of non-invasive prenatal testing for the detection of fetal chromosomal conditions in singleton pregnancies. Prenatal Diagnosis. 2023;43:814-828. https://www.hgsa.org.au/common/Uploaded%20files/Position%20Statements/ISPD%20Prenatal%20Diagnosis%20PS%202023.pdf
5. Rink BD, Dugoff L, Kuller JA; Society for Maternal-Fetal Medicine. Consult Series #74: Cell-free DNA screening for aneuploidies: updated guidance. Pregnancy. 2025;1(6):e70139. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC13344640/
6. Society for Maternal-Fetal Medicine; Prabhu M, Kuller JA, Biggio JR. Consult Series #57: Evaluation and management of isolated soft ultrasound markers for aneuploidy in the second trimester. Am J Obstet Gynecol. 2021;225(4):B2-B15. https://doi.org/10.1016/j.ajog.2021.06.079
7. European Society of Human Genetics. Genetic testing in asymptomatic minors: recommendations of the European Society of Human Genetics. Eur J Hum Genet. 2009;17(6):720-721. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2947109/