Sari la conținut

Cookie-uri și confidențialitate

Folosim cookie‑uri pentru funcționarea site‑ului și, cu acordul tău, pentru statistici și reclame. Detalii

Helixomic

Sindromul Williams (deleția 7q11.23): simptome, diagnostic și ce urmează

Publicat
Actualizat
Actualizat la
Timp de citire
15 min de citit

Revizuit medical de dr. Anca Neacșu, medic specialist în genetică medicală

O fetiță îi dă un desen unei vecine în vârstă, pe o bancă din curtea blocului, iar mama ei privește zâmbind

Poate copilul tău are un suflu la inimă și o îngustare a aortei văzută la ecografie, calciul a ieșit crescut la analize sau merge și vorbește mai târziu decât alți copii, iar medicul a pomenit de sindromul Williams. Sau diagnosticul e deja stabilit și vrei să știi ce urmează.

Pe scurt: ce este sindromul Williams

Sindromul Williams, numit și sindromul Williams-Beuren, apare când lipsește o porțiune mică de pe unul dintre cei doi cromozomi 7, în regiunea 7q11.23. Porțiunea cuprinde și gena elastinei (ELN), proteina care dă elasticitate arterelor.

Sindromul poate cauza îngustări ale arterelor, mai ales ale aortei chiar deasupra valvei, tensiune crescută, calciu crescut în sânge și o întârziere în dezvoltare, cu o dizabilitate intelectuală de obicei ușoară. Copiii sunt adesea foarte prietenoși și empatici.

Diagnosticul se confirmă printr-un test genetic care găsește porțiunea lipsă. Azi, cei mai mulți copii sunt găsiți printr-un microarray cromozomial făcut pentru o întârziere în dezvoltare; microarray-ul, numit și cariotip molecular, caută fragmente de ADN lipsă sau în plus pe toți cromozomii.

La cei mai mulți copii, deleția apare pentru prima dată la copil (de novo). Dacă părinții nu au semne de sindrom Williams, conform GeneReviews, riscul ca un alt copil al lor să-l aibă pare mic, sub 1%.

După diagnostic urmează controale regulate, mai ales la inimă, la tensiune și la calciu, coordonate, în ghidul american de pediatrie, de medicul pediatru al copilului, iar terapiile care susțin dezvoltarea nu așteaptă rezultatul genetic. Poți citi mai multe detalii pe pagina despre întârzierea în dezvoltare.

Ce este sindromul Williams și de ce apare

O porțiune lipsă din cromozomul 7

La persoanele cu sindrom Williams, de pe unul dintre cei doi cromozomi 7 lipsește o porțiune în care se află 26–28 de gene. Conform Academiei Americane de Pediatrie (AAP), sindromul Williams e prezent de la naștere la 1 din 7.500 de copii și apare la fel de des la băieți și la fete.

Apariție nouă sau moștenire

Deleția se produce la formarea ovulului sau a spermatozoidului. Nu e vina nimănui și nu există dovezi că vârsta părinților ar schimba cât de des apare sindromul.

Rar, copilul moștenește deleția de la un părinte care are și el sindromul Williams.

Semnele și simptomele sindromului Williams

Semnele diferă de la o persoană la alta, chiar între membrii aceleiași familii. Diagnosticul îl confirmă testul genetic, nu un semn anume.

Inima și vasele de sânge

Conform consensului internațional de cardiologie din 2024, aproximativ 80% dintre persoanele cu sindrom Williams au probleme ale inimii sau ale vaselor, mai ales îngustări ale unor artere. Cel mai des e îngustată aorta chiar deasupra valvei (stenoza aortică supravalvulară), iar îngustarea se poate accentua în timp, mai ales în primii 5 ani. Aproximativ o treime dintre copiii cu această îngustare au nevoie de o operație.

Îngustarea arterelor plămânilor (stenoza pulmonară periferică) e frecventă la sugar, dar de obicei se ameliorează cu timpul, fără intervenție; cardiologul o urmărește în continuare la controalele de mai jos. Tensiunea arterială crescută apare la jumătate dintre persoane, poate apărea la orice vârstă și e uneori legată de îngustarea arterei unui rinichi.

Calciul crescut (hipercalcemia)

Calciul crescut în sânge apare la 15–45% dintre persoanele cu sindrom Williams. Dă semne cel mai des în primii 2 ani: copilul poate fi foarte iritabil, poate vărsa, poate avea constipație sau crampe musculare. De obicei se rezolvă în copilărie, dar metabolismul calciului și al vitaminei D poate rămâne modificat toată viața. Calciul se măsoară în continuare la controale, după programul de mai jos.

Dacă observi semnele de mai sus, e bine să-i spui medicului copilului fără să aștepți controlul programat: conform Academiei Americane de Pediatrie (AAP), calciul din sânge se măsoară și oricând se bănuiește că a crescut.

Tot conform AAP, multivitaminele care conțin vitamina D se evită în prima copilărie, iar la copiii mai mari și la adulți suplimentele cu vitamina D se folosesc cu prudență. Copilul cu calciul normal primește cantitatea zilnică recomandată de calciu, iar calciul din alimentație nu se reduce fără supravegherea medicului. Dacă cel mic ia deja vitamina D, e bine să-i spui medicului copilului de suspiciune sau de diagnostic și să-l întrebi de ea: medicul decide dacă se schimbă ceva.

Alimentația și creșterea

Sugarii și copiii mici au adesea greutăți la alimentație, de exemplu la supt și la înghițit sau cu anumite texturi, cu reflux, colici sau o creștere în greutate mai mică decât s-ar aștepta.

Copiii cresc mai încet, cu aproximativ trei sferturi din ritmul obișnuit, iar medicul notează înălțimea și greutatea pe curbe de creștere făcute pentru sindromul Williams. Pubertatea vine adesea mai devreme. Constipația e o problemă frecventă toată viața și se tratează susținut.

Dezvoltarea, învățarea și personalitatea

Toți copiii cu sindrom Williams au o întârziere în gândire, în abilitățile motorii și în vorbire. La aproximativ trei sferturi dintre ei se pune, în timp, diagnosticul de dizabilitate intelectuală, de obicei ușoară. Mersul și vorbitul vin, în medie, în jurul vârstei de 21 de luni.

Limbajul și memoria verbală pe termen scurt sunt puncte tari, iar construcțiile care cer simț al spațiului sunt mult mai grele.

Mulți copii sunt foarte prietenoși și empatici, iar mulți au greutăți în a-și controla emoțiile. Se apropie ușor de oameni, inclusiv de străini. La copii, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) și anxietatea, mai ales fricile de lucruri anume, apar fiecare la mai mult de jumătate dintre ei. Tulburările de somn sunt frecvente, iar sensibilitatea la zgomote (hiperacuzie) e foarte frecventă.

La copiii mici care vorbesc încă puțin pot apărea trăsături din spectrul autist, cum sunt comportamentele restricționate și repetitive, iar atunci medicul poate lua în calcul o evaluare pentru autism. Poți citi mai multe detalii în articolele despre tulburarea de spectru autist și despre ADHD.

Ochii, auzul, dinții și trăsăturile feței

Strabismul și vederea slabă de aproape (hipermetropia) sunt frecvente, la fel otitele repetate. O scădere ușoară sau moderată a auzului apare la mai mult de jumătate dintre copii și la cei mai mulți adulți.

La copiii mici, dinții sunt de obicei mici și distanțați. Fața are câteva trăsături pe care medicul le recunoaște, cum sunt fruntea lată, nasul scurt, gura largă și buzele pline. Fotografii cu persoane cu sindrom Williams din diverse populații găsești în atlasul de malformații al Institutului Național de Cercetare a Genomului Uman din SUA (NHGRI).

Abonează-te pentru a beneficia de expertiza dr. Anca Neacșu direct în inboxul tău.

Îți vom trimite săptămânal informații despre sănătate și longevitate susținute de cercetări medicale de încredere și verificate de dr. Anca Neacșu.

Cum se pune diagnosticul

Evaluarea genetică documentează istoricul medical personal și familial al copilului, la consultația față în față medicul îl și examinează clinic, iar în urma ei medicul genetician poate recomanda anumite teste genetice pentru diagnostic sau screening genetic. Testul îl alegem împreună la consultație. Primul test poate fi un test țintit, microarray-ul sau genomul. Poți citi mai multe detalii în articolul Test genetic la copil: ce este și cum se face.

Diagnosticul prenatal

În sarcină, niciun test de rutină nu depistează bine sindromul Williams. La ecografie, semnul cel mai frecvent e nespecific: fătul crește mai încet decât ar trebui, iar îngustarea aortei se vede foarte greu înainte de naștere. Testul prenatal neinvaziv (NIPT) caută mai ales trisomiile 21, 18 și 13, iar nici variantele lui extinse nu pot pune diagnosticul de sindrom Williams, așa că un rezultat NIPT cu risc scăzut nu îl exclude.

Când la ecografie fătul crește încet și are și o problemă a inimii, poate fi justificată o ecografie detaliată și o testare genetică, pe care o poate recomanda medicul genetician. Când deleția e cunoscută în familie, testul genetic de diagnostic în sarcină e posibil. El se face pe o probă de vilozități coriale sau de lichid amniotic, în care se găsesc celule de proveniență fetală; amniocenteza se oferă de la 16 săptămâni.

Pe probă, deleția o văd microarray-ul sau un test țintit. Nu o văd analiza rapidă a câtorva cromozomi (QF-PCR), care privește doar cromozomii 21, 13, 18, X și Y, și nici cariotipul convențional. Niciun test din sarcină nu poate spune cât de severe vor fi manifestările.

Diagnosticul postnatal: microarray, FISH sau MLPA

Cei mai mulți copii cu sindrom Williams, ca și cei cu deleția 22q11.2 (sindromul DiGeorge), sunt găsiți azi printr-un microarray făcut pentru o întârziere în dezvoltare. Când semnele copilului trimit la sindromul Williams, conform Academiei Americane de Pediatrie (AAP), diagnosticul se confirmă când unul dintre trei teste găsește deleția de pe cromozomul 7:

  • Microarray-ul cromozomial (CMA) caută fragmente de ADN lipsă sau în plus pe toți cromozomii. Spre deosebire de celelalte două, nu cere ca medicul să bănuiască dinainte sindromul Williams și poate găsi și alte deleții sau duplicații.
  • Hibridizarea fluorescentă in situ (FISH) folosește o sondă pentru regiunea 7q11.23. Confirmă deleția, dar de rutină nu îi poate măsura mărimea, și se folosește acolo unde microarray-ul nu e disponibil.
  • Amplificarea multiplex a sondelor dependentă de ligare (MLPA) e tot un test care caută deleția în această regiune.

Cariotipul convențional, adică analiza cromozomilor la microscop, nu vede deleția, pentru că e prea mică, așa că un cariotip normal nu exclude sindromul Williams.

Când copilul are o întârziere globală în dezvoltare sau o dizabilitate intelectuală fără semne specifice unui anumit sindrom sau unei anumite categorii de afecțiuni, medicul genetician recomandă de obicei direct secvențierea întregului genom (WGS), pentru o șansă mai mare de diagnostic din prima. Genomul evaluează de obicei și fragmentele lipsă sau în plus, cum e această deleție. Dacă microarray-ul sau un test țintit iese normal și suspiciunea unei cauze genetice rămâne, de obicei se discută analiza WGS.

O îngustare a aortei deasupra valvei poate veni și dintr-o modificare doar în gena elastinei (ELN), care cauzează o afecțiune moștenită diferită de sindromul Williams. Toate testele genetice de diagnostic se interpretează în context clinic.

Testarea părinților

După diagnostic, medicul genetician vă întreabă de istoricul vostru medical, ca să vadă dacă vreunul dintre voi are semne de sindrom Williams. Conform GeneReviews, dacă niciun părinte nu are semne, testarea părinților pentru deleție nu e recomandată; decizia o luați împreună cu medicul genetician, la consultație.

Următorul pas: Programează o consultație de genetică medicală: medicul genetician îți explică rezultatul, controalele care urmează și ce înseamnă pentru familie.

Urmărirea copilului cu sindrom Williams

Cine coordonează îngrijirea

Programările la mai mulți specialiști au nevoie de cineva care să le coordoneze. În ghidul Academiei Americane de Pediatrie (AAP), acesta e medicul pediatru al copilului: recomandările sunt scrise pentru el și cer o îngrijire cu continuitate, în care familia e parteneră. Inima o urmărește, când e posibil, un cardiolog pediatru cu experiență în sindromul Williams, iar tratamentul problemelor de inimă îl conduce cardiologul. Tratamentul anxietății și al altor greutăți de comportament îl conduc psihologul sau psihiatrul. Când calciul din sânge rămâne crescut sau apare mult calciu în urină, se ia în calcul trimiterea la nefrologul sau endocrinologul pediatru. Medicul curant decide orice modificare de tratament.

Controalele recomandate

Programul exact îl stabilesc medicii copilului, pornind de la recomandările ghidului AAP din 2020, ale consensului internațional de cardiologie din 2024 și ale GeneReviews:

  • La diagnostic: evaluarea la cardiologul pediatru, cu tensiunea măsurată la ambele brațe și la un picior, ecografia inimii și electrocardiograma (EKG); ecografia rinichilor și a vezicii; calciul din sânge și raportul dintre calciu și creatinină din urină; tiroida; un control la oftalmolog; evaluarea dezvoltării
  • În primul an: cardiologul o dată la 3 luni; prima evaluare a auzului, între 6 și 12 luni
  • Calciul din sânge: o dată la 4–6 luni până la 2 ani, apoi o dată la 2 ani și oricând medicul bănuiește că a crescut
  • Tiroida: o dată pe an în primii 3 ani, apoi o dată la 2 ani
  • Inima, după primul an: dacă copilul nu are probleme importante ale inimii sau ale vaselor, cardiologul o dată pe an până la 5 ani, apoi o dată la 2–3 ani până la 18 ani
  • La fiecare control: tensiunea la ambele brațe
  • În fiecare an: EKG-ul, controlul vederii, al auzului și sumarul de urină
  • Raportul dintre calciu și creatinină din urină: conform GeneReviews, în fiecare an; conform AAP, la diagnostic și oricând calciul e crescut
  • Dezvoltarea: o evaluare în fiecare an până la 5 ani și o evaluare neuropsihologică la 3 ani, apoi o dată la 3 ani
  • O dată la 10 ani: ecografia rinichilor și a vezicii, de la vârsta școlară

Dacă se ia în calcul un tratament cu stimulante pentru tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), folosirea lui se discută și cu cardiologul copilului, pentru că stimulantele pot crește tensiunea și pulsul.

Intervenția timpurie, terapiile și școala

Terapiile nu așteaptă rezultatul genetic: kinetoterapia, terapia ocupațională și logopedia încep cu sau fără un diagnostic genetic, iar căutarea cauzei merge în paralel. Conform AAP, copilul e îndrumat de la diagnostic spre un program de intervenție timpurie și spre logopedie, kinetoterapie și terapie ocupațională, iar terapia pentru hrănire se face la nevoie.

Cititul se învață mai bine prin metodele fonetice, care pornesc de la legătura dintre litere și sunete. La vârsta școlară, o evaluare psihopedagogică detaliată ajută școala să facă un plan educațional potrivit profilului copilului. Copiilor mai mari le folosește antrenamentul abilităților sociale și al celor de zi cu zi. Poți citi mai multe detalii în articolul despre întârzierea în dezvoltare la copil.

Înaintea unei sedări sau a unei anestezii

La copiii cu sindrom Williams, sedarea și anestezia au un risc mai mare de complicații ale inimii, cel mai mare atunci când sunt îngustate ambele căi prin care sângele iese din inimă.

Conform AAP, înaintea unei proceduri se face o consultație la medicul anestezist pediatru, iar intervențiile programate se planifică atent, cu anesteziști pediatri care cunosc sindromul, într-un spital pregătit pentru complicații ale inimii. Înainte de anestezie se face și un EKG. Aceleași recomandări se urmează și la stomatolog, când o intervenție la dinți se face cu anestezie. De aceea e bine ca orice medic care pregătește o sedare sau o anestezie, stomatologul inclus, să știe de diagnostic.

Adolescenții și adulții cu sindrom Williams

Urmărirea inimii continuă toată viața și, la adult, trece ideal la un cardiolog pentru adulți cu boli cardiace congenitale sau la un centru specializat în sindromul Williams. La adulți se urmăresc mai ales valvele inimii, tensiunea, ritmul inimii și îngustările arterelor.

Diabetul de tip 2 e mai frecvent la adulții cu sindrom Williams. Conform Academiei Americane de Pediatrie (AAP), de la 13 ani glicemia se măsoară în fiecare an, iar dacă iese modificată urmează un test de toleranță la glucoză. Pentru adulții cu rezultate normale, testul de toleranță la glucoză se face, conform AAP, de la 30 de ani, iar conform GeneReviews, de la 20 de ani; dacă iese normal, se repetă o dată la 5 ani. Când începe testul decide medicul care urmărește adultul.

Anxietatea e cea mai frecventă problemă de sănătate mintală la adulți. Pregătirea pentru o meserie și antrenamentul abilităților sociale sunt esențiale pentru o viață cât mai independentă.

O durere de burtă puternică poate fi semnul inflamării unor pungi mici din peretele intestinului (diverticulită) sau al unei perforații a intestinului, care la persoanele cu sindrom Williams pot apărea de tineri: în acest caz, mergi repede la medic. Sarcina unei femei cu sindrom Williams are un risc mai mare și se urmărește atent.

Ce înseamnă pentru familie și pentru o altă sarcină

Riscul pentru un alt copil

  • Dacă niciun părinte nu are semne de sindrom Williams: conform GeneReviews, riscul ca un alt copil să-l aibă pare mic, sub 1%, dar e mai mare decât în populația generală, de exemplu pentru că un părinte poate avea deleția doar în unele ovule sau spermatozoizi (mozaicism germinal)
  • Dacă un părinte are deleția: fiecare copil are o probabilitate de 50% să o moștenească, iar cât de severe ar fi manifestările nu se poate prezice

Conform GeneReviews, momentul potrivit pentru discuția despre risc și despre opțiuni e înaintea sarcinii. Când deleția e cunoscută în familie, sunt posibile testul genetic de diagnostic în sarcină și testarea embrionilor în cadrul unei fertilizări in vitro, pe care o discuți cu medicul genetician și cu medicul de fertilitate. Deciziile despre sarcină le iei informată, după consiliere, împreună cu medicul obstetrician care îți urmărește sarcina.

Ce aduce consultația de genetică medicală

Un diagnostic genetic îi aduce familiei informații despre evoluția probabilă, alte riscuri de sănătate posibile și riscul pentru viitorii copii. După rezultat, medicul genetician îți explică semnificația lui, pașii următori de investigare sau monitorizare, inclusiv dacă sunt necesare alte teste genetice și, mai ales, dacă sunt necesare anumite terapii. Pentru o sarcină viitoare, consultația explică riscul transmiterii și testele prenatale potrivite.

Următorul pas: medicul copilului a pomenit de sindromul Williams sau diagnosticul e deja stabilit? Programează o consultație de genetică medicală: medicul genetician te ajută să alegi testul potrivit, îți explică rezultatul, controalele care urmează și ce înseamnă pentru familie. Consultația dinainte de test costă 420 de lei și o plătești după consultație; dacă faci apoi testul prin Helixomic, suma se scade din prețul lui. Consultația de interpretare e inclusă în prețul testului.

Referințe

  1. Morris CA, Braddock SR; AAP Council on Genetics. Health Care Supervision for Children With Williams Syndrome. Pediatrics. 2020;145(2):e20193761. https://doi.org/10.1542/peds.2019-3761
  2. Morris CA. Williams Syndrome. GeneReviews. 1999, actualizat 2023. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1249/
  3. Kozel BA, Barak B, Kim CA, et al. Williams syndrome. Nat Rev Dis Primers. 2021;7(1):42. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9437774/
  4. Collins RT 2nd, Gravenhorst V, Faury G, et al. Clinical Care for Cardiovascular Disease in Patients With Williams-Beuren Syndrome. J Am Heart Assoc. 2024;13(19):e036997. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11681458/
  5. National Human Genome Research Institute (NHGRI). Atlas of Human Malformation Syndromes in Diverse Populations: Williams syndrome. https://research.nhgri.nih.gov/atlas/williams-syndrome.shtml

Întrebări frecvente

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări. Nu găsești ce cauți? Contactează-ne – îți răspundem cu plăcere.

Sindromul Williams se moștenește?

De cele mai multe ori nu: deleția apare pentru prima dată la copil, iar, conform GeneReviews, riscul ca părinții fără semne să mai aibă un copil cu sindromul pare mic, sub 1%. O persoană cu sindrom Williams o poate transmite fiecărui copil cu o probabilitate de 50%.

Se poate vedea sindromul Williams în sarcină?

De obicei nu: niciun test de rutină din sarcină nu îl depistează bine, nici testul prenatal neinvaziv (NIPT). Când deleția e cunoscută în familie, testul genetic de diagnostic în sarcină o poate găsi.

Sindromul Williams se vindecă?

Deleția din cromozomul 7 nu poate fi corectată, așa că sindromul nu se vindecă, dar multe dintre problemele pe care le poate cauza se tratează, iar controalele regulate ajută ca ele să fie găsite la timp. Intervenția timpurie și terapiile susțin dezvoltarea copilului.

Copilul cu sindrom Williams poate lua vitamina D?

Despre vitamina D decide medicul copilului, pentru că la copiii cu sindrom Williams calciul din sânge poate crește, intestinul absoarbe mai mult calciu decât de obicei, iar vitamina D crește și ea absorbția calciului. Conform GeneReviews, copiilor cu sindrom Williams nu li se dau multivitamine, pentru că toate multivitaminele pentru copii conțin vitamina D. Dacă cel mic ia deja vitamina D, e bine să-i spui medicului copilului de diagnostic și să-l întrebi de ea; medicul copilului decide dacă se schimbă ceva.

Când merită o consultație de genetică medicală?

Merită când medicul copilului bănuiește sindromul Williams, după diagnostic, ca să înțelegi rezultatul și controalele care urmează, când un părinte are semne asemănătoare și înaintea unei noi sarcini.

Consultațiile le fac medicii din echipa de genetică medicală Helixomic, fondată de dr. Anca Neacșu. Se fac online, din țară sau din străinătate, ori față în față, la Clinica Luna din București. Pentru un copil, de obicei recomandăm consultația față în față.

Ai nevoie de o consultație genetică?

Programează o discuție cu dr. Anca Neacșu pentru a înțelege ce test genetic se potrivește nevoilor tale.