Sari la conținut

Cookie-uri și confidențialitate

Folosim cookie‑uri pentru funcționarea site‑ului și, cu acordul tău, pentru statistici și reclame. Detalii

Helixomic

Feocromocitomul și paragangliomul: când sunt ereditare și ce teste genetice există

Publicat
Actualizat
Actualizat la
Timp de citire
15 min de citit

Revizuit medical de dr. Anca Neacșu, medic specialist în genetică medicală

O femeie își măsoară tensiunea la masa din sufragerie, cu o mână pe piept

Poate ți s-a găsit o tumoră la glanda suprarenală, poate pe raport scrie „paragangliom” sau medicul ți-a cerut metanefrinele după crize de tensiune. Poate o rudă are o mutație în gena SDHB, SDHD, VHL sau RET, ori ai deja un rezultat genetic pe care nu știi cum să-l citești. Mai departe vom discuta despre aceste tumori, analizele care le confirmă, formele ereditare și ce urmează pentru tine și pentru familia ta.

Pe scurt: feocromocitomul, paragangliomul și genetica

Feocromocitomul este o tumoră rară a părții din mijloc a glandei suprarenale, care duce de obicei la un exces de adrenalină și noradrenalină. Paragangliomul este o tumoră rară din același tip de țesut, apărută în afara suprarenalei. Prima analiză este dozarea metanefrinelor, din sânge sau din urină, iar imagistica arată apoi unde este tumora.

Conform poziției din 2020 a Societății Europene de Hipertensiune (ESH), până la 40% dintre pacienți au o mutație moștenită într-una dintre genele cunoscute. De aceea, testul genetic se discută cu fiecare pacient. Când găsește o variantă patogenă sau probabil patogenă, rezultatul numește gena, iar de la genă pornesc urmărirea ta și testarea rudelor. Testul îl alegem împreună la consultație. Poți citi mai multe detalii pe pagina despre cancerul în familie.

Ce sunt feocromocitomul și paragangliomul

Aceste tumori se deosebesc prin locul în care apar și prin faptul că produc sau nu hormoni.

Unde apar și ce hormoni produc

Partea din mijloc a glandei suprarenale (medulara suprarenalei) produce adrenalina și noradrenalina (catecolamine), hormoni care ajută la controlul pulsului, al tensiunii și al reacției la stres. Feocromocitomul este tumora acestei părți.

Paragangliomul pornește din țesutul înrudit aflat de-a lungul coloanei, de la baza craniului până în pelvis. Paraganglioamele din abdomen, pelvis și partea de jos a toracelui produc de obicei catecolamine.

Cele din cap și gât de obicei nu produc hormoni. Semnele lor pot veni din apăsarea pe nervii din zonă: răgușeală, greutate la înghițire sau țiuit în urechi. Unele apar ca o masă în partea laterală a gâtului, fără simptome. Multe feocromocitoame și paraganglioame se găsesc întâmplător, la o investigație imagistică făcută pentru alt motiv.

Simptomele

Excesul de hormoni poate cauza tensiune și puls crescute, permanent sau în crize, dureri de cap, palpitații, transpirații abundente, paloare și neliniște. Crizele sunt caracteristice acestor tumori și pot apărea de la sine sau declanșate de efort, de unele medicamente, de stres sau de alcool.

Simptomele clasice apar însă mai rar decât se credea. Tensiunea mare permanentă nu e un semn specific, pentru că e foarte frecventă și la oamenii fără această tumoră.

O criză de tensiune foarte mare poate pune viața în pericol: dacă o ai, mai ales cu durere de cap puternică sau durere în piept, cere ajutor medical imediat.

Analizele pentru diagnostic

Conform ghidului Endocrine Society, prima analiză recomandată este dozarea produșilor de degradare ai adrenalinei și noradrenalinei (metanefrine): metanefrinele libere în plasmă sau metanefrinele fracționate în urină. Mai multe medicamente pot duce la rezultate fals crescute, așa că merită să-i spui medicului ce medicamente iei. Pentru recoltarea din sânge se sugerează poziția culcat. Orice rezultat pozitiv se reevaluează.

În afara urgențelor, se recomandă ca imagistica pentru localizarea tumorii să înceapă după ce analizele dau dovezi clare, iar prima alegere sugerată este CT-ul. Biopsia acestor tumori este contraindicată, pentru că poate declanșa o criză de tensiune sau o sângerare.

Diagnosticul și pregătirea pentru operație le conduc endocrinologul și chirurgul. Se recomandă ca evaluarea și tratamentul să se facă de echipe din mai multe specialități, în centre cu experiență.

Când sunt ereditare

Dintre toate tumorile, acestea sunt cel mai des ereditare, după cât se știe azi.

De ce testul genetic se discută cu fiecare pacient

Ghidul Endocrine Society din 2014 recomandă să se ia în considerare testul genetic la toți pacienții cu feocromocitom sau paragangliom, cu decizia luată împreună cu pacientul și cu consiliere înainte și după test. A lua testul în considerare nu înseamnă că se face la fiecare pacient. Medicul și pacientul cântăresc împreună ce aduce: o formă ereditară găsită la tine poate duce, de exemplu, la descoperirea mai devreme a tumorilor la rude.

Semnele care fac mai probabilă o formă ereditară

Suspiciunea crește când există:
– mai multe tumori, inclusiv feocromocitom în ambele suprarenale;
– o tumoră apărută înainte de 45 de ani;
– o tumoră care revine sau care s-a răspândit în alte organe;
– un paragangliom, pentru că e mai des ereditar decât feocromocitomul;
– rude cu astfel de tumori sau cu o mutație cunoscută într-o genă a acestor tumori;
– feocromocitom alături de cancer medular tiroidian, cancer renal, tumori benigne ale vaselor de sânge din creier, măduva spinării sau retină (hemangioblastoame) ori chisturi la rinichi și la pancreas.

Fără alte cazuri în familie, poate fi totuși ereditar

Conform Societății Europene de Hipertensiune (ESH), nici vârsta mai mare la diagnostic, nici lipsa istoricului familial nu exclud o mutație moștenită. Multe persoane cu o formă ereditară pot avea o singură tumoră și nicio rudă cu astfel de tumori. Nu toți purtătorii fac tumori, iar la unele gene contează de la care părinte vine varianta, așa că o familie poate părea fără istoric.

Abonează-te pentru a beneficia de expertiza dr. Anca Neacșu direct în inboxul tău.

Îți vom trimite săptămânal informații despre sănătate și longevitate susținute de cercetări medicale de încredere și verificate de dr. Anca Neacșu.

Genele și ce schimbă fiecare

Cele mai frecvent implicate gene sunt SDHB, SDHD, VHL, RET și NF1, dintre peste 20 cunoscute.

Genele principale, pe scurt

Gena Unde apar de obicei tumorile Ce mai urmărește medicul
SDHB Paraganglioame în abdomen, pelvis sau torace; mai rar feocromocitom Tumori stromale gastrointestinale (GIST), cancer renal
SDHD Paraganglioame în cap și gât, adesea mai multe GIST, cancer renal
SDHC, SDHAF2 Paraganglioame în cap și gât GIST (la SDHC)
SDHA Feocromocitom sau paragangliom GIST
MAX, TMEM127 Feocromocitom, posibil în ambele suprarenale Cealaltă suprarenală
VHL (boala von Hippel-Lindau) Feocromocitom, mai rar paragangliom Rinichii, ochii, creierul și măduva spinării, pancreasul
RET (neoplazia endocrină multiplă tip 2) Feocromocitom, uneori în ambele suprarenale Tiroida, paratiroidele
NF1 (neurofibromatoza tip 1) Feocromocitom sau paragangliom, la o mică parte dintre adulții cu NF1 Restul semnelor bolii

Modul de transmitere este autozomal dominant: fiecare copil al unui purtător are o șansă de 50% să moștenească varianta. La SDHA, riscul de a face o tumoră e mai mic, iar frecvența și intensitatea urmăririi se adaptează fiecărei persoane și familii.

SDHB și riscul de metastaze

Conform Societății Europene de Hipertensiune (ESH), variantele din gena SDHB sunt legate de cel mai mare risc de răspândire a tumorii în alte organe (metastaze). Din cauza acestui risc, tumorile legate de SDHB se operează de obicei.

Adesea, aceste tumori nu produc mulți hormoni și pot crește mult timp fără simptome. Ca toți purtătorii unei mutații într-o genă a acestor tumori, purtătorii SDHB au nevoie de urmărire toată viața. Riscul nu înseamnă că orice purtător face o tumoră: o parte importantă dintre purtătorii variantelor SDH nu vor face, probabil, niciodată una.

SDHD și SDHAF2: contează de la care părinte vine varianta

Conform GeneReviews, la SDHD, SDHAF2 și posibil la MAX, tumorile apar aproape doar când varianta e moștenită de la tată. Cine a primit varianta SDHD sau SDHAF2 de la mamă are de obicei un risc mult mai mic, cu unele excepții, dar o poate transmite copiilor.

VHL și RET: feocromocitomul ca parte a unui sindrom

În boala von Hippel-Lindau (gena VHL), pe lângă feocromocitom pot apărea hemangioblastoame, chisturi și cancer al rinichiului, chisturi și tumori neuroendocrine ale pancreasului.

Neoplazia endocrină multiplă tip 2 (MEN2, gena RET) înseamnă un risc mare de cancer medular al tiroidei (carcinom medular tiroidian). Formele MEN2A și MEN2B au și un risc crescut de feocromocitom, iar MEN2A și de funcționare în exces a glandelor paratiroide (hiperparatiroidism). Principala măsură de prevenție pentru purtătorii RET este îndepărtarea preventivă a tiroidei, la o vârstă stabilită după tipul variantei. Decizia o iau endocrinologul și chirurgul.

Înaintea oricărei operații, la un purtător RET se verifică dacă există un feocromocitom, ca să se evite o criză de tensiune în timpul intervenției. La orice cancer medular tiroidian, analiza genei RET se recomandă chiar fără alte cazuri în familie.

Testul genetic: când se face și ce test se alege

Testul genetic caută o eventuală mutație cu care te-ai născut.

Evaluarea genetică

Evaluarea genetică o face medicul genetician, înainte de test. Studiază documentele tale medicale și, în amănunt, istoricul familiei: cine a avut tumori sau cancer, ce tip și la ce vârstă. La consultația față în față, te examinează clinic, dacă este cazul. Îți explică scopul testării și limitele ei, apoi, în funcție de suspiciune, poate recomanda anumite teste genetice pentru diagnostic sau screening genetic.

Primul test se alege la consultație

Primul test îl alegi împreună cu medicul genetician, după tabloul clinic și istoric. Conform GeneReviews, cele mai mari șanse de a găsi cauza le are un panel care cuprinde MAX, SDHA, SDHAF2, SDHB, SDHC, SDHD, TMEM127 și alte gene relevante. Se recomandă să caute și lipsa sau dublarea unor fragmente de ADN (deleții și duplicații).

Opțiunile sunt:
– Un panel dedicat: panelul genetic pentru feocromocitom și paragangliom ereditar citește genele SDHB, SDHC, SDHD, SDHAF2, VHL și RET. Se poate alege când tabloul arată spre aceste gene, deși tabloul clinic nu arată întotdeauna gena implicată. Nu cuprinde SDHA, MAX, TMEM127, NF1 și FH.
– Un panel mai larg: când istoricul nu e precis, medicul recomandă de obicei un test mai extins, cu mai multe gene, în locul celui pentru un singur sindrom, ca să nu rămână neverificate alte gene. Are sens și când tabloul arată spre o genă pe care panelul dedicat nu o are. Panelul pan-cancer de predispoziție ereditară cuprinde toate genele de mai sus.
– Analiza genei RET: la un cancer medular tiroidian sau la semne de neoplazie endocrină multiplă tip 2 (MEN2).
– Testul țintit: când varianta din familie e deja cunoscută.

Dacă soliciți un test direct de pe pagina lui, medicul genetician îl confirmă sau îl schimbă înainte de recoltare. Poți vedea și lista cu toate testele pentru alte sindroame de cancer ereditar.

Ce poate arăta analiza tumorii

Raportul de anatomie patologică poate menționa proteina SDHB, verificată prin imunohistochimie. Lipsa ei poate arăta spre o variantă în SDHA, SDHB, SDHC sau SDHD. Diagnosticul formei ereditare se pune însă prin testul genetic, dintr-o probă de sânge, salivă sau celule epiteliale bucale.

Ce nu poate arăta testul

Testul are câteva limite:
– nu spune dacă și când va apărea o tumoră;
– nu vede genele care nu sunt în panel și nici modificările apărute doar în tumoră;
– poate să nu vadă modificările prezente doar într-o mică parte dintre celule (mozaicism);
– în unele familii cu mai multe cazuri, cauza nu se găsește încă.

Toate testele genetice de diagnostic se interpretează în context clinic. Poți citi mai multe detalii în articolul despre raportul testului genetic.

Ce înseamnă rezultatul testului genetic

Rezultatul poate fi pozitiv, negativ sau o variantă cu semnificație incertă.

Rezultat pozitiv

O variantă patogenă sau probabil patogenă confirmă forma ereditară și numește gena, iar gena spune ce se urmărește și care rude se pot testa. La consultația de interpretare, medicul genetician îți explică semnificația rezultatului, pașii următori de investigare sau monitorizare, inclusiv dacă sunt necesare alte teste genetice și, mai ales, dacă sunt necesare anumite terapii.

Rezultat negativ

Dacă ai făcut testul pentru varianta cunoscută a unei rude, un rezultat negativ înseamnă că nu ai riscul crescut din familie și nu ai nevoie de supravegherea specifică. Fără o variantă cunoscută în familie, la o persoană care a avut tumora, un rezultat negativ face mai puțin probabilă o formă ereditară, dar nu o exclude, iar urmărirea după operație continuă.

Dacă testul extins iese negativ, iar suspiciunea de cancer ereditar rămâne, pasul următor discutat este secvențierea întregului genom (WGS), atât la adulți, cât și la copiii cu cancer. La genom, descoperirile incidentale (lista ACMG), statutul de purtător și un raport farmacogenetic se raportează doar dacă le alegi la consimțământ, după consiliere; la un copil, aleg părinții.

Variantă cu semnificație incertă (VUS)

O variantă cu semnificație incertă (VUS) nu stabilește și nu exclude diagnosticul. O VUS nu se folosește în decizii medicale, se urmărește până la reclasificare și de cele mai multe ori se dovedește benignă. Nu se folosește nici pentru testarea predictivă a rudelor fără simptome; uneori, testarea părinților sau a altor rude afectate ajută la interpretarea ei. Și analiza tumorii poate ajuta la lămurirea ei.

După rezultat: urmărirea o stabilesc specialiștii

Controalele le stabilește un medic sau o echipă cu experiență în aceste forme ereditare, după genă.

Ce se urmărește la purtători

Conform GeneReviews, urmărirea cuprinde o evaluare clinică anuală, dozarea metanefrinelor și, la câțiva ani, o rezonanță magnetică (RMN) de întreg corp. Vârsta la care începe depinde de genă, iar sursele dau intervale în parte diferite:
– la SDHB, între 6 și 10 ani, după consensul internațional din 2021 pentru purtătorii fără simptome ai variantelor SDH;
– la SDHA, SDHC și la o variantă SDHD moștenită de la tată, între 6 și 15 ani după GeneReviews și între 10 și 15 ani după consensul din 2021;
– la MAX, SDHAF2 și TMEM127, ghidurile actuale nu au încă recomandări de urmărire; GeneReviews propune începutul între 6 și 8 ani, la MAX și SDHAF2 doar când varianta e moștenită de la tată;
– în boala von Hippel-Lindau, controlul ochilor începe de la 1 an, iar dozarea metanefrinelor, de la 5 ani, după GeneReviews.

La o variantă SDHA găsită întâmplător, fără tumori legate de SDHA la tine sau în familie, sursele diferă: GeneReviews nu recomandă urmărirea, pentru că riscul de tumoră e mic, iar consensul din 2021 recomandă controale pentru depistarea tumorilor după găsirea unei variante SDHA, SDHB sau SDHC ori a unei variante SDHD moștenite de la tată, la un purtător fără simptome. Decizia se ia la consultație. Unde sursele diferă, vârsta de început se hotărăște pentru fiecare persoană, după toate datele ei, împreună cu medicul sau echipa care o urmărește; tot ei stabilesc intervalele. Rudele netestate care au un risc după istoricul familiei au nevoie și ele de controale regulate.

Alte organe, după genă

La boala von Hippel-Lindau, urmărirea cuprinde și ochii, creierul și măduva spinării, rinichii și pancreasul. La neoplazia endocrină multiplă tip 2 (MEN2), cuprinde tiroida și, la tipul 2A (MEN2A), paratiroidele. La genele SDH, imagistica făcută pentru feocromocitom și paragangliom caută și tumori stromale gastrointestinale și cancer renal.

Rudele tale: testarea în cascadă

Când varianta e cunoscută, rudele pot afla dacă au moștenit-o.

Cine se testează și în ce ordine

După ce varianta e găsită la persoana cu tumora, rudele de gradul I pot face testul țintit, prin analiza Sanger pentru mutația familială. Conform GeneReviews, testul le oferă certitudine și reduce nevoia de controale la cele care nu au moștenit varianta.

Dacă persoana afectată nu mai este disponibilă pentru testare, se pornește, când există, de la ADN-ul păstrat de la ea. Poți citi mai multe detalii în articolul despre testarea genetică în cascadă.

Copiii

Conform Societății Europene de Genetică Umană (ESHG), testul predictiv la un copil fără simptome, pentru o boală a adultului, este acceptabil doar când prevenția sau depistarea timpurie pot începe înainte de vârsta adultă. La genele SDH, MAX și TMEM127, urmărirea începe în copilărie, așa că testul predictiv se oferă copiilor și adolescenților la risc, ca urmărirea să înceapă la timp. La neoplazia endocrină multiplă tip 2A (MEN2A), testul pentru gena RET se oferă tot copiilor la risc. În boala von Hippel-Lindau, urmărirea clinică a persoanelor la risc fără simptome, inclusiv a copiilor, este potrivită, iar când varianta din familie e cunoscută, testul genetic poate identifica devreme rudele la risc.

Vârsta testului o stabilește medicul după genă (la RET, uneori foarte devreme) și, la SDHD și SDHAF2, după părintele de la care vine varianta. Când vine de la mamă, testul se poate amâna până la 18 ani, când persoana poate decide singură. Copiii mai mari și adolescenții își pot da și ei acordul.

Dacă plănuiești o sarcină

Poți discuta la consultație, încă dinainte de sarcină, riscul transmiterii și testele prenatale potrivite. După ce varianta e cunoscută în familie, testarea prenatală și cea preimplantațională sunt posibile, iar alegerea e personală. La femeile purtătoare ale unei variante SDH, controalele complete se recomandă înainte de a plănui o sarcină, pentru că o tumoră care produce hormoni e o situație riscantă în sarcină.

Următorul pas: Programează o consultație de genetică medicală: medicul genetician se uită la raportul tumorii, la analize și la istoricul familiei și îți spune ce test are sens și pe cine e bine să testezi întâi. Poți vedea și pagina testului genetic pentru cancere ereditare. Consultația dinainte de test costă 420 de lei și o plătești după consultație; dacă faci apoi testul prin Helixomic, suma se scade din prețul lui. Consultația de interpretare e inclusă în prețul testului.

De citit și: Este cancerul ereditar? și Sindromul Lynch

Referințe

  1. Lenders JW, et al. Pheochromocytoma and paraganglioma: an Endocrine Society clinical practice guideline. J Clin Endocrinol Metab. 2014;99(6):1915-1942. https://doi.org/10.1210/jc.2014-1498
  2. Lenders JWM, et al. Genetics, diagnosis, management and future directions of research of phaeochromocytoma and paraganglioma: a position statement and consensus of the Working Group on Endocrine Hypertension of the European Society of Hypertension. J Hypertens. 2020;38(8):1443-1456. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7486815/
  3. Amar L, et al. International consensus on initial screening and follow-up of asymptomatic SDHx mutation carriers. Nat Rev Endocrinol. 2021;17(7):435-444. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8205850/
  4. Else T, Greenberg S, Fishbein L. Hereditary Paraganglioma-Pheochromocytoma Syndromes. GeneReviews. 2008, actualizat 2023. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1548/
  5. Eng C, Plitt G. Multiple Endocrine Neoplasia Type 2. GeneReviews. 1999, actualizat 2023. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1257/
  6. van Leeuwaarde RS, et al. Von Hippel-Lindau Syndrome. GeneReviews. 2000, revizuit 2025. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1463/
  7. European Society of Human Genetics. Genetic testing in asymptomatic minors: recommendations of the European Society of Human Genetics. Eur J Hum Genet. 2009;17(6):720-721. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2947109/
  8. Nölting S, et al. Personalized Management of Pheochromocytoma and Paraganglioma. Endocr Rev. 2022;43(2):199-239. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8905338/

Întrebări frecvente

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări. Nu găsești ce cauți? Contactează-ne – îți răspundem cu plăcere.

Paragangliomul este același lucru cu feocromocitomul?

Sunt tumori înrudite: în clasificarea actuală, feocromocitomul este paragangliomul din glanda suprarenală. Locul contează și pentru testul genetic: ghidul Endocrine Society sugerează ca pacienții cu paragangliom să fie testați pentru variante în genele SDH.

Feocromocitomul este cancer?

Clasificarea nu le mai împarte în benigne și maligne, ci în localizate și cu metastaze, pentru că orice astfel de tumoră se poate răspândi în alte organe. La feocromocitom, răspândirea e mai puțin probabilă decât la paraganglioamele din partea de jos a toracelui, din abdomen sau din pelvis. O tumoră care nu s-a răspândit poate fi vindecată prin operație.

Feocromocitomul poate reapărea după operație?

Da, poate reapărea aceeași tumoră sau poate apărea una nouă, iar riscul e mai mare la formele genetice sau sindromice. De aceea, conform Societății Europene de Hipertensiune (ESH), urmărirea după operație se face la toți pacienții în primii zece ani, iar la cei tineri, la cei cu un paragangliom din partea de jos a toracelui, din abdomen sau din pelvis, cu o mutație sau cu o tumoră mare, toată viața.

Rezultatul testului genetic contează pentru operație?

Poate conta: când vine la timp, o variantă patogenă poate schimba planul operației. În boala von Hippel-Lindau, de exemplu, chirurgul poate păstra, când e posibil, o parte din glandă. Operația nu așteaptă rezultatul genetic, decât dacă așa decide medicul curant.

Când merită o consultație de genetică medicală?

Merită la orice feocromocitom sau paragangliom, mai ales cu semnele de mai sus, când o rudă are o mutație cunoscută sau când ai deja un rezultat al unui panel, exom sau genom, pozitiv, negativ sau incert. Diagnosticul, operația și urmărirea tumorii rămân la endocrinolog și la chirurg. Nu ai nevoie de trimitere de la alt medic. Consultațiile le fac medicii din echipa de genetică medicală Helixomic, fondată de dr. Anca Neacșu. Se fac online, din țară sau din străinătate, ori față în față, la Clinica Luna din București; pentru un copil, de obicei recomandăm consultația față în față.

Ai nevoie de o consultație genetică?

Programează o discuție cu dr. Anca Neacșu pentru a înțelege ce test genetic se potrivește nevoilor tale.