Sari la conținut

Cookie-uri și confidențialitate

Folosim cookie‑uri pentru funcționarea site‑ului și, cu acordul tău, pentru statistici și reclame. Detalii

Helixomic

Bolile mitocondriale: cauze genetice, moștenire, testare și donarea mitocondrială

Publicat
Actualizat
Actualizat la
Timp de citire
14 min de citit

Revizuit medical de dr. Anca Neacșu, medic specialist în genetică medicală

O bunică, o mamă și o fiică merg de mână pe un drum de țară, printre lanuri, într-o seară de vară, văzute din spate

Poate medicul a pomenit o boală mitocondrială, ai pe raportul genetic o variantă în ADN-ul mitocondrial, cineva din familia mamei are deja diagnosticul sau ai citit despre donarea mitocondrială.

Pe scurt: ce sunt bolile mitocondriale

Bolile mitocondriale sunt boli genetice în care mitocondriile, „centralele de energie” ale celulelor, nu funcționează bine. Cauza poate fi o variantă, adică o modificare a ADN-ului, în ADN-ul propriu al mitocondriilor, moștenit de la mamă, sau într-una dintre genele din nucleu, moștenite de la ambii părinți. Multe afectează mai multe organe, mai ales creierul și mușchii, și pot începe la orice vârstă.

Azi, testul genetic, pe proba potrivită, vine de obicei înaintea biopsiei. Testul îl alegem împreună la consultație. La genele din nucleu, riscul pentru un alt copil se poate estima după ce se găsește cauza la copil și părinții se testează pentru aceleași variante. La ADN-ul mitocondrial, proporția moștenită poate fi foarte diferită de la un copil la altul; de aceea, riscul pentru frați sau pentru o viitoare sarcină se discută individual, la consultație. Pentru cele mai multe boli mitocondriale nu există un tratament care să schimbe evoluția bolii, dar urmărirea regulată contează, iar unele au tratament specific. Donarea mitocondrială este legală pentru tratament în Regatul Unit din 2015, cu aprobare pentru fiecare caz, iar dovezile despre riscuri și reușită sunt încă limitate. Bolile mitocondriale fac parte din bolile metabolice moștenite. Poți citi mai multe detalii pe pagina despre bolile metabolice.

Ce fac mitocondriile și cum apare o boală mitocondrială

Mitocondriile produc cea mai mare parte din energia celulelor. Când producția de energie scade, sunt afectate mai des organele care depind cel mai mult de ea.

Două surse de gene: nucleul și ADN-ul mitocondrial

Mitocondriile au un ADN propriu, mic, moștenit de la mamă și prezent în multe copii în fiecare celulă, dar cele mai multe proteine de care au nevoie sunt produse de gene din nucleu, moștenite de la ambii părinți. ADN-ul mitocondrial are 37 de gene. Peste 1.000 de gene din nucleu produc proteine pentru mitocondrii, de aceea diagnosticul genetic poate fi dificil.

Heteroplasmia: de ce aceeași variantă dă semne diferite

O variantă poate fi în toate copiile ADN-ului mitocondrial (homoplasmie) sau doar într-o parte din ele (heteroplasmie), iar proporția poate diferi de la un țesut la altul. O celulă produce mai puțină energie abia când proporția copiilor modificate depășește un anumit prag. Proporția variază și între persoanele din aceeași familie, de aceea aceeași variantă se poate manifesta diferit.

Semnele care pot duce la o boală mitocondrială

Aceleași semne pot avea și alte cauze, inclusiv alte boli metabolice sau neuromusculare. O boală mitocondrială se ia în calcul la orice boală care afectează mai multe organe și se agravează în timp.

La sugar și la copil

La un copil pot apărea o boală a creierului care se agravează în timp, cu leziuni caracteristice pe RMN (sindromul Leigh), acid lactic crescut fără o cauză evidentă, întârziere în dezvoltare sau pierderea unor abilități deja câștigate (regres), convulsii și slăbiciune musculară. La un nou-născut sau la un sugar mic, o boală severă a mușchiului inimii (cardiomiopatie) poate avea o cauză mitocondrială.

La adolescent și la adult

Pot apărea pleoape căzute (ptoză) și mișcări limitate ale ochilor (oftalmoplegie), oboseală neobișnuită la efort, slăbiciune musculară, pierderea auzului, diabet, o boală a mușchiului inimii, crize epileptice sau episoade asemănătoare unui accident vascular cerebral. O pierdere bruscă a vederii la un adult tânăr poate sugera neuropatia optică ereditară Leber (LHON).

Abonează-te pentru a beneficia de expertiza dr. Anca Neacșu direct în inboxul tău.

Îți vom trimite săptămânal informații despre sănătate și longevitate susținute de cercetări medicale de încredere și verificate de dr. Anca Neacșu.

Exemple de boli mitocondriale

Boli cauzate de variante din ADN-ul mitocondrial

  • Encefalomiopatia mitocondrială cu acidoză lactică și episoade asemănătoare unui accident vascular cerebral (MELAS): episoade asemănătoare unui accident vascular cerebral înainte de 40 de ani, crize și acid lactic crescut.
  • Epilepsia mioclonică cu fibre roșii zdrențuite (MERRF): contracții bruște ale mușchilor (mioclonii), crize, tulburări de echilibru (ataxie) și slăbiciune musculară.
  • Neuropatia optică ereditară Leber (LHON): pierderea vederii la ambii ochi, fără durere, de aproximativ patru ori mai des la bărbați.
  • Delețiile mari ale ADN-ului mitocondrial: oftalmoplegia externă progresivă cronică, sindromul Kearns-Sayre (cu debut înainte de 20 de ani) și sindromul Pearson (anemie și afectarea pancreasului la copil).

Boli cauzate de variante din genele nucleului

Gena POLG, de care depinde copierea ADN-ului mitocondrial, e o cauză importantă. Tot din gene din nucleu pot veni sindromul Leigh (o boală a creierului care începe de obicei la sugar și evoluează în pusee, uneori cauzată de o variantă din ADN-ul mitocondrial), bolile în care scade numărul de copii ale ADN-ului mitocondrial (depleția), de exemplu deficitul de timidin kinază 2 (TK2), și deficitul de coenzimă Q10.

Cum se moștenesc bolile mitocondriale

Variantele din ADN-ul mitocondrial trec de la mamă

O variantă din ADN-ul mitocondrial trece de la mamă la toți copiii ei, dar în proporții care pot fi foarte diferite de la un copil la altul, iar o persoană care poartă varianta poate avea sau nu simptome. Un tată nu transmite ADN mitocondrial. La neuropatia optică Leber, prezența variantei nu prezice dacă, când sau cât de mult va scădea vederea.

Variantele din genele nucleului

Bolile cauzate de genele din nucleu se moștenesc, de regulă, recesiv. Când cauza găsită e o boală recesivă și ambii părinți poartă câte o variantă, fiecare copil are la concepție un risc de 25% să fie afectat. Uneori transmiterea e dominantă sau legată de cromozomul X. Poți citi mai multe detalii în articolul despre bolile genetice.

De ce riscul pentru un alt copil e greu de estimat

La o variantă din ADN-ul mitocondrial, frații primesc adesea proporții diferite și pot avea semne foarte diferite. Delețiile mari unice apar aproape întotdeauna pentru prima dată la persoana afectată (de novo). Pentru o deleție mare unică, conform GeneReviews, când mama nu are semne și copilul e singurul afectat din familie, riscul pentru frați e foarte mic, de cel mult 1%, iar când mama are boala, e estimat la aproximativ 4% (1 din 24 de nașteri).

La genele din nucleu, după ce s-a găsit cauza la copil, testarea părinților pentru aceleași variante permite o estimare de încredere a riscului. De aceea, riscul pentru frați sau pentru o viitoare sarcină se discută individual, la consultație. O cauză găsită aduce informații despre evoluția probabilă, alte riscuri de sănătate posibile și riscul pentru viitorii copii.

Cum se pune diagnosticul azi

Analizele care pot sugera o boală mitocondrială

Analizele de sânge și de urină măsoară de obicei lactatul și piruvatul, aminoacizii, acilcarnitinele și acizii organici. Conform consensului Societății de Medicină Mitocondrială (MMS) din 2015, o creștere mică a lactatului după masă nu trebuie supra-interpretată. La o suspiciune de boală metabolică, uneori întâi se fac analize care măsoară cât de bine lucrează o enzimă (dozări enzimatice) sau alte analize biochimice, alteori testul genetic se face în paralel.

Testul genetic întâi, biopsia mai rar

Azi s-a trecut de la biopsia făcută întâi la testul genetic făcut întâi, iar mulți pacienți primesc un diagnostic din sânge, fără biopsie la început. Testarea țesutului rămâne utilă pentru variantele prezente doar într-un țesut, pentru proporțiile mici și pentru cantitatea de ADN mitocondrial.

Ce test genetic și pe ce probă

Testul îl alegem împreună la consultație. Primul test poate fi genomul, un panel de gene sau un test țintit.

Când sunt afectate mai multe organe și tabloul nu indică o singură boală, secvențierea întregului genom (WGS) poate fi efectuată de primă intenție, pentru a evita testările genetice multiple. Genomul cuprinde ADN-ul nuclear, plus ADN-ul mitocondrial (analiza WGS). Analiza trio crește șansa de diagnostic prin comparația cu ambii părinți și identificarea variantelor genetice de novo.

Când se alege un panel, panelul genetic pentru boli mitocondriale analizează împreună gene din nucleu și gene din ADN-ul mitocondrial. La un tablou care poate ține de ADN-ul mitocondrial, de exemplu o pierdere bruscă a vederii la un adult tânăr, secvențierea ADN-ului mitocondrial citește tot ADN-ul mitocondrial.

Conform MMS, când probabilitatea unei variante în ADN-ul mitocondrial e mare și testul din sânge iese negativ, ADN-ul mitocondrial se analizează în alt țesut; la encefalomiopatia mitocondrială cu acidoză lactică și episoade asemănătoare unui accident vascular cerebral (MELAS), urina poate fi mai informativă decât sângele. La copii, sângele e de obicei informativ, iar la adulți urina sau mușchiul pot găsi mai ușor o variantă aflată în proporție mică în sânge. Proba potrivită o stabilim la consultație. După un panel sau o secvențiere a ADN-ului mitocondrial negative, dacă suspiciunea rămâne, discutăm de obicei secvențierea întregului genom (WGS) sau, pentru ADN-ul mitocondrial, analiza altui țesut.

Tratamentul sau dieta stabilite de medicul specialist nu așteaptă rezultatul genetic; căutarea cauzei merge în paralel.

Ce poate și ce nu poate arăta testul

Un rezultat negativ nu exclude o boală mitocondrială: cauza poate fi în alte gene sau într-o variantă a ADN-ului mitocondrial prezentă doar în alt țesut, de exemplu în mușchi, ori sub pragul de detecție din probă (după un rezultat negativ). O variantă cu semnificație incertă nu se folosește pentru decizii medicale până nu se clarifică; analizele biochimice, testarea părinților și, uneori, biopsia musculară ajută. La genom, descoperirile incidentale (lista ACMG), adică variante găsite în gene legate de alte boli decât cea căutată, se raportează dacă le alegi la consimțământ, după consiliere; pentru un copil, aleg părinții. Toate testele genetice de diagnostic se interpretează în context clinic.

Tratamentul: ce există azi

Îngrijirea și urmărirea

Pentru cele mai multe boli mitocondriale nu există un tratament care să schimbe evoluția bolii. Diagnosticul genetic contează totuși: unele diagnostice schimbă direct îngrijirea, de exemplu deficitul de coenzimă Q10, unul dintre tratamentele autorizate în Uniunea Europeană cere un deficit confirmat genetic, iar o cauză găsită aduce informații și despre riscul pentru viitorii copii. Îngrijirea înseamnă urmărirea regulată și tratarea complicațiilor; evaluarea inimii și urmărirea diabetului sunt deosebit de importante. Coenzima Q10, L-carnitina și unele vitamine B sunt des prescrise, dar, conform consensului Societății de Medicină Mitocondrială (MMS) din 2015, există puține dovezi în favoarea tratamentelor cu vitamine sau cofactori. Medicul curant decide orice modificare de tratament.

Tratamentele specifice aprobate în Uniunea Europeană

Exemple de medicamente autorizate, la 1 noiembrie 2026:

Boala Medicamentul (denumirea comună) Autorizat în UE Pentru cine
Neuropatia optică ereditară Leber (LHON) idebenonă 8 septembrie 2015 adolescenți și adulți cu tulburări de vedere din cauza LHON
Deficitul de timidin kinază 2 (TK2) doxecitină și doxribtimină 26 martie 2026 copii și adulți cu deficit de TK2 confirmat genetic, cu simptome începute până la 12 ani

Ambele sunt autorizate în circumstanțe excepționale, adică fără date complete despre eficacitate și siguranță în condiții obișnuite de folosire.

Medicamente și situații care cer atenție

Conform consensului MMS din 2017, unele medicamente se evită când e posibil și, dacă sunt necesare, se folosesc cu prudență: valproatul, statinele, metformina, paracetamolul în doze mari și unele antibiotice, între care aminoglicozidele, care pot agrava pierderea auzului. Valproatul (un medicament pentru epilepsie) poate duce la insuficiență hepatică, iar la persoanele cu variante în gena POLG este contraindicat. Niciun medicament nu se oprește și nu se schimbă fără medicul care îl prescrie. Infecțiile, postul, anestezia și operațiile pot agrava boala, așa că pregătirea dinaintea unei operații e esențială. La o agravare bruscă, de exemplu la o viroză, cere ajutor medical imediat.

Un alt copil: opțiunile familiei

Când cauza e într-o genă din nucleu

Când varianta din familie e cunoscută, la consultație afli care e riscul transmiterii și ce teste prenatale sunt potrivite; momentul ideal pentru această discuție e înaintea sarcinii. În sarcină, varianta din familie se poate căuta printr-un test genetic de diagnostic pe o probă din placentă (vilozități coriale), luată prin abdomen, sau, de la 16 săptămâni, pe lichid amniotic (amniocenteză) (NIPT sau amniocenteză?). Înaintea unei sarcini, o opțiune este testarea genetică a embrionilor, prin fertilizare in vitro (FIV), pe care o discuți cu medicul genetician și cu medicul de fertilitate. Decizia vă aparține. Rudele pot face testul țintit pentru varianta din familie (testarea în cascadă).

Când cauza e în ADN-ul mitocondrial

Diagnosticul în sarcină se interpretează greu: proporția variantei din vilozitățile coriale poate să nu reflecte celelalte țesuturi ale copilului și se poate schimba în timp.

La o femeie cu heteroplasmie, testarea embrionilor poate reduce riscul, prin alegerea embrionilor cu o proporție mică a variantei. În programul din Newcastle, după ea s-au născut 18 copii, iar la cei 10 la care se cunoștea, proporția a fost între nedetectabilă și 7%. Când proporția e mare sau varianta e în toate copiile, testarea embrionilor nu e o opțiune; se pot discuta donarea mitocondrială, ovocite donate, adopția sau decizia de a nu avea copii. Decizia vă aparține.

Testarea embrionilor se face în centrul de fertilizare; medicul genetician te poate ajuta înainte, cu varianta exactă, și după, cu riscul transmiterii și testele prenatale potrivite.

Donarea mitocondrială: ce s-a aprobat și ce nu se știe încă

Ce este donarea mitocondrială

Este o tehnică de reproducere asistată, făcută prin fertilizare in vitro, care poate ajuta unele femei să nu transmită copiilor o boală mitocondrială. Embrionul primește ADN-ul din nucleu de la părinți și mitocondriile din ovocitul unei donatoare. De aici expresia „copii cu trei părinți”, deși de la donatoare vin doar mitocondriile. Metoda nu tratează o persoană care are deja boala și nu previne bolile cauzate de gene din nucleu.

Ce s-a aprobat: Regatul Unit și Australia

Conform autorității britanice pentru fertilizare și embriologie (HFEA), Parlamentul a legalizat în 2015 donarea mitocondrială pentru tratament, iar Regatul Unit e prima țară care o reglementează. HFEA aprobă fiecare cerere, iar tratamentul e numai pentru cei cu un risc foarte mare de a transmite o boală mitocondrială gravă; în noiembrie 2026, doar centrul din Newcastle avea licență.

În Australia, legea privind donarea mitocondrială (Maeve’s Law) e în vigoare din 1 octombrie 2022; prima etapă permite cercetarea și studiile clinice. La programul australian mitoHOPE, în noiembrie 2026 ovocitele donate se foloseau doar pentru cercetare, nu pentru a obține o sarcină.

Primii copii și ce nu se știe încă

În 2025, echipa din Newcastle a raportat în New England Journal of Medicine opt copii născuți după donarea mitocondrială și o sarcină în curs. La toți, proporția variantei în sânge era sub pragul de boală: la cinci nu se detecta la naștere, la ceilalți trei a fost între 5% și 16%. Conform autorilor, transmiterea variantelor s-a redus mult după donarea mitocondrială. Toți erau sănătoși la naștere și, la publicare, se dezvoltau normal. Doi copii au avut ulterior probleme de sănătate, care au răspuns la tratament sau au trecut singure; conform autorilor, e greu de stabilit dacă au legătură cu procedura.

Nu se știe încă dacă proporția rămâne stabilă în timp și în toate țesuturile, de ce la doi copii a fost mai mare și dacă ADN-ul mitocondrial al mamei poate reveni în timp; conform HFEA, dovezile despre riscuri și reușită sunt limitate.

Ce înseamnă azi pentru o familie din România

În România se aplică Convenția de la Oviedo, după care o intervenție asupra genomului este permisă doar dacă nu urmărește să modifice genomul urmașilor. Pentru o familie din România, primul pas rămâne varianta exactă din familie, iar opțiunile se discută la consultație, cu limitele lor.

Următorul pas: ai semne care pot ține de o boală mitocondrială, un rezultat genetic pe care vrei să-l înțelegi sau un diagnostic în familie? Programează o consultație de genetică medicală: medicul genetician se uită la semne, la analize și la familie și îți spune ce test și ce probă au sens. Consultația dinainte de test costă 420 de lei și o plătești după consultație; dacă faci apoi testul prin Helixomic, suma se scade din prețul lui. Consultația de interpretare e inclusă în prețul testului.

Referințe

  1. Parikh S, Goldstein A, Koenig MK, et al. Diagnosis and management of mitochondrial disease: a consensus statement from the Mitochondrial Medicine Society. Genet Med. 2015;17(9):689-701. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5000852/
  2. Parikh S, Goldstein A, Karaa A, et al. Patient care standards for primary mitochondrial disease: a consensus statement from the Mitochondrial Medicine Society. Genet Med. 2017;19(12). https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7804217/
  3. Chinnery PF. Primary Mitochondrial Disorders Overview. GeneReviews. 2000, actualizat 2021. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1224/
  4. Goldstein A, Falk MJ. Single Large-Scale Mitochondrial DNA Deletion Syndromes. GeneReviews. 2003, actualizat 2023. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1203/
  5. European Medicines Agency. EPAR Raxone și EPAR Kygevvi, consultate pe 1 noiembrie 2026. https://www.ema.europa.eu/en/medicines/human/EPAR/raxone; https://www.ema.europa.eu/en/medicines/human/EPAR/kygevvi
  6. Human Fertilisation and Embryology Authority (HFEA). Mitochondrial donation treatment. https://www.hfea.gov.uk/treatments/embryo-testing-and-treatments-for-disease/mitochondrial-donation-treatment/
  7. McFarland R, Hyslop LA, Feeney C, et al. Mitochondrial Donation in a Reproductive Care Pathway for mtDNA Disease. N Engl J Med. 2025;393(5):461-468. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7617939/
  8. Hyslop LA, Blakely EL, Aushev M, et al. Mitochondrial Donation and Preimplantation Genetic Testing for mtDNA Disease. N Engl J Med. 2025;393(5):438-449. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7617940/
  9. Australian Government, Department of Health, Disability and Ageing. Mitochondrial donation. https://www.health.gov.au/our-work/mitochondrial-donation
  10. Convenția europeană din 4 aprilie 1997 privind drepturile omului și biomedicina (Convenția de la Oviedo), Monitorul Oficial nr. 103/2001. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/27007

Întrebări frecvente

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări. Nu găsești ce cauți? Contactează-ne – îți răspundem cu plăcere.

O boală mitocondrială se moștenește întotdeauna de la mamă?

Nu, doar variantele din ADN-ul mitocondrial se transmit pe linie maternă. Bolile cauzate de genele din nucleu se moștenesc, de regulă, recesiv, de la ambii părinți, iar riscul pentru alți copii se stabilește după gena găsită.

Bolile mitocondriale se vindecă?

Pentru cele mai multe nu există un tratament care să schimbe evoluția bolii, dar urmărirea și tratarea complicațiilor contează, iar unele au tratament specific, de exemplu neuropatia optică ereditară Leber (LHON).

Mai este nevoie de biopsie musculară?

Nu la fiecare persoană: azi se începe de obicei cu testul genetic, iar biopsia sau altă probă, de exemplu urina, se alege când testul nu clarifică diagnosticul sau când varianta poate fi doar în mușchi, ca la unele deleții mari.

Frații și rudele pe linia mamei trebuie testați?

Rudele pot face testul țintit pentru varianta din familie, după ce persoana afectată a fost testată; la ADN-ul mitocondrial, testul se face pe proba potrivită, pentru că varianta poate fi în proporție mică în sânge, iar un rezultat pozitiv nu spune sigur dacă și cât de grav vor apărea semne. Un copil fără simptome poate fi testat când prevenția sau tratamentul pot începe în copilărie; altfel, testarea pentru o boală care apare la vârsta adultă și cea a statutului de purtător se amână, de regulă, până când copilul poate decide singur. Decizia se ia individual, la consultație.

Când merită o consultație de genetică medicală?

Merită la semne sau analize care pot ține de o boală mitocondrială, la o variantă în ADN-ul mitocondrial pe care vrei s-o înțelegi, la un diagnostic în familie și înaintea unei sarcini. Evaluarea genetică documentează istoricul medical personal și familial al pacientului, iar în urma ei medicul genetician poate recomanda anumite teste genetice pentru diagnostic sau screening genetic; la consultația față în față, medicul îl și examinează clinic. Tratamentul rămâne la medicul specialist care urmărește boala. Consultațiile le fac medicii din echipa de genetică medicală Helixomic, fondată de dr. Anca Neacșu. Se fac online, din țară sau din străinătate, ori față în față, la Clinica Luna din București; pentru un copil, de obicei recomandăm consultația față în față.

Ai nevoie de o consultație genetică?

Programează o discuție cu dr. Anca Neacșu pentru a înțelege ce test genetic se potrivește nevoilor tale.