Surditatea congenitală și hipoacuzia la copii: cauze genetice și testare
- Autor
- Dr. Anca Neacșu
- Publicat
- Actualizat
- Actualizat la
- Timp de citire
- 13 min de citit
Revizuit medical de dr. Anca Neacșu, medic specialist în genetică medicală

Pe scurt: surditatea congenitală și cauzele ei genetice
Pierderea de auz prezentă de la naștere (surditatea sau hipoacuzia congenitală) are adesea o cauză genetică. Cele mai multe forme genetice nu au alte semne, iar în multe populații cea mai frecventă cauză genetică a pierderii de auz severe sau profunde de la naștere este gena GJB2. Unele sindroame pot începe însă doar cu pierderea de auz, iar diagnosticul lor schimbă adesea urmărirea ochilor, a inimii sau a rinichilor.
Testul genetic se face după ce audiologul confirmă pierderea de auz, de obicei în paralel cu pregătirea protezei. Testele recomandate sunt un panel larg de gene pentru auz sau secvențierea întregului genom. Alegi testul împreună cu medicul genetician, la consultație. Când testarea genetică găsește cauza, ea arată dacă auzul se poate agrava, ce alte organe merită urmărite și riscul pentru frați. Cele mai multe forme fără alte semne se moștenesc recesiv: părinții poartă câte o copie modificată a genei și aud normal, iar la fiecare sarcină copilul are o probabilitate de 25% să aibă pierdere de auz. Poți citi mai multe detalii pe pagina despre bolile genetice rare.
Cât de des are pierderea auzului la copii o cauză genetică
Conform GeneReviews, în țările dezvoltate, aproximativ 65% dintre pierderile de auz apărute înainte de vorbire au o cauză genetică, iar aproximativ 35% au cauze dobândite. La copiii cu pierdere de auz neurosenzorială congenitală severă sau profundă pe ambele urechi, o cauză genetică se găsește la până la 60%.
Cauzele genetice și cauzele dobândite
Cea mai frecventă cauză dobândită este infecția cu citomegalovirus (CMV) transmisă copilului înainte de naștere. Alte cauze dobândite sunt celelalte infecții din sarcină și meningita bacteriană.
Ce scrie în raportul ORL: tipul și gradul pierderii de auz
Raportul medicului otorinolaringolog (ORL) spune de unde pornește pierderea de auz: din urechea internă sau din nervul auditiv (neurosenzorială), din urechea externă sau medie (de transmisie) ori din ambele (mixtă). Gradul merge de la ușor la profund, pe o ureche sau pe ambele. Când pierderea e pe o singură ureche, un panel de gene pentru auz găsește o cauză la aproximativ 1–5% dintre pacienți, iar ghidul Colegiului American de Genetică Medicală și Genomică (ACMG) recomandă ca testarea genetică să fie luată în considerare și atunci.
Pierderea de auz nesindromică și sindromică
Când pierderea de auz este singurul semn
Conform GeneReviews, aproximativ 70% din pierderea de auz genetică apărută înainte de vorbire este nesindromică: pierderea de auz este singurul semn. Aproximativ 80% dintre aceste forme se moștenesc recesiv.
Sindroamele care schimbă urmărirea
Formele sindromice, în care pierderea de auz apare împreună cu semne la alte organe, reprezintă aproximativ 20% din pierderea de auz genetică apărută înainte de vorbire, iar diagnosticul lor schimbă adesea urmărirea:
- Sindromul Usher, cea mai frecventă formă sindromică recesivă: vederea scade abia din adolescență (retinită pigmentară), așa că sunt utile controalele oftalmologice.
- Sindromul Pendred: un canal al urechii interne este lărgit la imagistică (apeduct vestibular lărgit) și pot apărea probleme ale tiroidei.
- Sindromul Jervell și Lange-Nielsen: pierdere de auz de obicei severă sau profundă de la naștere și un interval QT lung pe electrocardiogramă, cu risc mare de aritmii ventriculare (tulburări ale ritmului inimii), care pot pune viața în pericol. Un copil cu pierdere de auz care leșină la stres, la efort sau la sperietură are nevoie de ajutor medical imediat și de o electrocardiogramă.
- Sindromul Waardenburg și spectrul branhio-oto-renal: o șuviță albă sau ochi de culori diferite, respectiv orificii în fața urechii și malformații ale rinichilor.
Panelul pentru pierderea auzului sindromică analizează genele formelor sindromice.
Când celelalte semne apar abia mai târziu
Conform GeneReviews, aproximativ 1 din 5 copii la care pierderea de auz pare la început singurul semn primește mai târziu diagnosticul unei forme sindromice, pentru că, în unele sindroame, semnele din afara urechii pot fi discrete sau pot lipsi în primii ani. Un panel care acoperă și formele sindromice poate găsi cauza înainte să apară ele.
Gena GJB2 și conexina 26: cea mai frecventă cauză genetică
Conform recomandărilor rețelei europene pentru pierderea de auz genetică, modificările din regiunea genelor GJB2 și GJB6 explică 20–30% din pierderile de auz neurosenzoriale congenitale nesindromice pe ambele urechi.
Ce face conexina 26
Gena GJB2 conține instrucțiunile pentru conexina 26, o proteină care formează canale mici între celulele urechii interne și ajută la menținerea echilibrului de potasiu de care depinde auzul. Pierderea de auz apare când ambele copii ale genei sunt modificate.
Cât de severă este și dacă se agravează
Pierderea de auz legată de GJB2 merge de la ușoară la profundă, iar tipul variantelor ajută la estimarea severității. Forma ușoară sau moderată prezentă de la naștere nu este depistată de screeningul nou-născutului și, deși de obicei nu se agravează, se poate agrava, așa că acești copii au nevoie de o audiogramă în fiecare an. Persoanele cu forma GJB2 au rezultate excelente după implantul cohlear, semnificativ mai bune decât cele cu o pierdere de auz de cauză dobândită.
Delețiile care opresc gena GJB2
Uneori, una dintre cele două copii ale genei GJB2 este oprită de o deleție mare din fața ei, care cuprinde gena vecină GJB6 și pe care secvențierea genei GJB2 nu o vede. Când secvențierea Sanger a genei GJB2 găsește o singură variantă, a doua poate fi o astfel de deleție, pe care o caută analiza delețiilor genelor GJB2 și GJB6. Conform GeneReviews, în această situație se recomandă cu tărie trecerea la un panel larg de gene pentru auz.
Cum se moștenește pierderea de auz genetică
Părinți care aud normal și un copil cu pierdere de auz
În forma recesivă, părinții poartă de obicei câte o copie modificată a genei și aud de regulă normal. La fiecare sarcină, copilul lor are o probabilitate de 25% să aibă pierdere de auz, de 50% să fie purtător și de 25% să nu moștenească nicio variantă. Frații și surorile părinților au o probabilitate de 50% să fie purtători.
Pierderea de auz în mai multe generații
Când pierderea de auz apare în mai multe generații, forma este de obicei dominantă: o persoană afectată are o probabilitate de 50% să transmită varianta fiecărui copil. Formele dominante fără alte semne apar, în general, după apariția vorbirii, se agravează în timp și afectează întâi sunetele înalte. Există și forme legate de cromozomul X, prin gena POU3F4, mai ales la băieți, și forme transmise pe linia mamei, prin ADN-ul mitocondrial.
Cum se pune diagnosticul
De la screeningul auditiv la diagnosticul audiologic
Screeningul din maternitate se face cu otoemisiuni acustice (OEA) sau cu potențiale evocate auditive automate, iar un rezultat anormal se confirmă de obicei cu potențiale evocate auditive de trunchi cerebral (PEATC). Conform GeneReviews, reperul recomandat este „1-3-6”: screeningul până la o lună, diagnosticul până la trei luni și intervenția timpurie până la șase luni. Screeningul poate rata o pierdere ușoară, așa că îngrijorarea ta legată de auz sau o vorbire întârziată merită o evaluare a auzului, chiar dacă bebelușul a trecut screeningul.
Evaluarea la medicul ORL și investigațiile care caută cauza
Colegiul American de Genetică Medicală și Genomică (ACMG) recomandă, la orice nou-născut sau sugar cu pierdere de auz confirmată, o evaluare completă (istoricul medical și al nașterii, arborele familiei pe trei generații, un examen clinic atent) și testul pentru infecția congenitală cu citomegalovirus (CMV), cât mai curând după naștere și în primele trei săptămâni de viață. Pentru un copil netestat în primele trei săptămâni, proba de sânge uscat din screeningul neonatal poate fi testată retrospectiv pentru CMV, dacă a fost păstrată. Evaluarea poate cuprinde și examenul ochilor, imagistica urechii interne, o electrocardiogramă și audiogramele fraților.
Pierderea de auz apărută mai târziu sau la adult
Conform GeneReviews, o cauză genetică se găsește mai rar la copiii mai mari, la aproximativ 40%, și la adulți, la aproximativ 20%. O pierdere de auz care se agravează fără o cauză evidentă sau mai multe rude cu pierdere de auz sunt situații în care testul genetic merită discutat.
Testarea genetică după diagnosticul audiologic
Ce poate aduce un diagnostic genetic
Un diagnostic genetic poate arăta dacă auzul se poate agrava, ce alte organe merită urmărite și riscul pentru frați și pentru viitorii copii; ajută și la alegerea între proteza auditivă și implantul cohlear. Pentru forma legată de gena OTOF, în SUA a fost aprobată în 2026 o terapie genică, care nu se poate face într-o ureche cu implant cohlear, așa că la această formă diagnosticul genetic devreme contează, dar protezarea și evaluarea pentru implant nu așteaptă rezultatul. La consultația de interpretare, medicul genetician îți explică semnificația rezultatului, pașii următori de investigare sau monitorizare, inclusiv dacă sunt necesare alte teste genetice și, mai ales, dacă sunt necesare anumite terapii.
Primul test se alege la consultație
Conform ghidului Colegiului American de Genetică Medicală și Genomică (ACMG), când istoricul clinic sau familial nu sugerează o cauză anume, testarea începe cu un panel larg de gene pentru auz, iar dacă acesta iese negativ se poate lua în considerare exomul (porțiunile genelor care conțin instrucțiunile pentru proteine) sau genomul. Conform GeneReviews, pentru a afla cauza pierderii de auz, testarea unei singure gene, de exemplu doar GJB2, este rareori utilă, iar genomul are o rată de diagnostic mai mare.
Primul test poate fi panelul genetic pentru surditate și hipoacuzie, pentru formele izolate și sindromice, panelul pentru pierderea auzului nesindromică sau secvențierea întregului genom (WGS), care, în practica noastră, poate fi efectuată de primă intenție, pentru a evita testările genetice multiple. Testul trio se alege pentru creșterea șansei de diagnostic prin comparația cu părinții și identificarea variantelor genetice de novo, apărute pentru prima dată la copil.
Dacă testul genetic iese negativ
Un rezultat negativ nu exclude o cauză genetică: înseamnă că, prin metoda folosită, nu s-a găsit o cauză genetică interpretabilă. După un panel negativ, dacă suspiciunea rămâne, pasul următor pe care îl discutăm de obicei la consultație este secvențierea întregului genom (WGS). Conform ACMG, o urmărire la medicul genetician la fiecare trei ani poate fi potrivită. Împreună cu medicul genetician vei decide dacă este necesară continuarea cu alte teste genetice sau reinterpretarea datelor brute, adică o nouă analiză a datelor deja obținute; poți citi mai multe detalii în articolul despre rezultatul negativ la exom sau genom.
Ce nu poate arăta testul
- Testul genetic nu vede cauzele dobândite, de exemplu infecția cu citomegalovirus (CMV).
- Fiecare test vede doar ce analizează: un panel nu vede genele care nu sunt în el.
- O singură variantă într-o genă recesivă înseamnă de obicei statutul de purtător și nu explică singură pierderea de auz.
- O variantă cu semnificație incertă (VUS) nu poate confirma și nici exclude diagnosticul, iar testarea altor rude poate ajuta la clarificarea ei.
- La genom, primești descoperirile incidentale recomandate de ACMG (despre alte boli), statutul de purtător și rezultatele farmacogenetice (despre răspunsul la medicamente) doar dacă le alegi la consimțământ, după consiliere; pentru un copil, aleg părinții.
Toate testele genetice de diagnostic se interpretează în context clinic. Poți citi mai multe detalii în articolul Raportul testului genetic: cum se citește.
Familia: frații, părinții și o sarcină viitoare
Frații și părinții copilului
Când copilul are un diagnostic genetic, testarea părinților confirmă că poartă variantele găsite la el și face sigură estimarea riscului pentru frați. În forma GJB2, pentru un frate nou-născut merită clarificat statutul genetic dacă nu trece screeningul sau, chiar dacă îl trece, când variantele familiei dau o formă ușoară. În sindromul Jervell și Lange-Nielsen, rudele de gradul întâi merită evaluate cât mai devreme, pentru că și purtătorii pot avea un interval QT lung. Rudele pot face testul pentru varianta cunoscută a familiei, prin testarea în cascadă.
Statutul de purtător la copiii care aud normal
Conform Societății Europene de Genetică Umană (ESHG), un copil fără simptome poate fi testat când prevenția sau tratamentul pot începe în copilărie; altfel, testarea pentru o boală care apare la vârsta adultă și cea a statutului de purtător se amână, de regulă, până când copilul poate decide singur. Poți citi mai multe detalii despre testul genetic la copil în ghidul pentru părinți.
Planificarea unei sarcini
Partenerul unei persoane cu forma GJB2 sau al unui purtător, care vrea să afle riscul pentru copii, poate face analiza genei GJB2, care citește secvența genei, nu doar variantele frecvente. Fără o variantă cunoscută în familie, un cuplu poate alege screeningul de purtător, al cărui panel de bază cuprinde și surditatea legată de genele GJB2 și GJB6.
Când variantele familiei sunt cunoscute, opțiunile pentru o sarcină viitoare includ testarea prenatală a variantelor familiei, pe o probă de vilozități coriale (țesut din placentă) sau de lichid amniotic, în care se găsesc celule de proveniență fetală, și testarea genetică a embrionilor, prin fertilizare in vitro (FIV). Discuți aceste opțiuni cu medicul genetician și cu medicul de fertilitate, iar decizia aparține cuplului. Poți citi mai multe detalii în articolul NIPT vs amniocenteză.
Îngrijirea auzului și ce merită să știe medicii
Intervenția nu așteaptă rezultatul genetic
Evaluarea auditivă, imagistica și pregătirea protezei sau a implantului cohlear se fac de obicei în paralel cu testul genetic, așa că durata lui nu oprește pașii următori. O întrebare urgentă, de exemplu un QT lung pe electrocardiogramă, se rezolvă separat, fără să aștepte testul.
Medicamentele și operațiile: ce merită să știe fiecare medic
- O variantă MT-RNR1 care crește riscul de pierdere a auzului la aminoglicozide: conform ghidului Consorțiului pentru Implementarea Farmacogeneticii Clinice (CPIC), antibioticele din grupa aminoglicozidelor se evită, cu excepția situațiilor în care riscul mare de pierdere permanentă a auzului cântărește mai puțin decât gravitatea infecției și nu există alternative sigure sau eficiente. Rezultatul contează și pentru rudele pe linia mamei. Medicul curant decide orice modificare de tratament.
- Sindromul Jervell și Lange-Nielsen: anestezicele și medicamentele care pot lungi intervalul QT sunt de evitat, mai ales la operația de implant cohlear, așa că e important ca medicul anestezist și cardiologul să știe diagnosticul.
- Forma legată de gena POU3F4: o operație pe scărița urechii medii poate duce la pierderea completă a auzului.
Următorul pas: copilul tău are o pierdere de auz confirmată sau în familie mai multe persoane aud greu? Programează o consultație de genetică medicală: medicul genetician analizează istoricul personal și familial și îți spune dacă un test genetic are sens și care, de exemplu panelul genetic pentru surditate și hipoacuzie. Consultația dinainte de test costă 420 de lei și o plătești după consultație; dacă faci apoi testul prin Helixomic, suma se scade din prețul lui. Consultația de interpretare e inclusă în prețul testului.
Referințe
- Li MM, et al. Clinical evaluation and etiologic diagnosis of hearing loss: a clinical practice resource of the American College of Medical Genetics and Genomics (ACMG). Genetics in Medicine. 2022;24(7):1392-1406. https://doi.org/10.1016/j.gim.2022.03.018
- Shearer AE, et al. Genetic Hearing Loss Overview. GeneReviews. 1999, revizuit 2026. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1434/
- Smith RJH, et al. GJB2-Related Autosomal Recessive Nonsyndromic Hearing Loss. GeneReviews. 1998, actualizat 2023. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1272/
- Jonard L, et al. Genetic Evaluation of Prelingual Hearing Impairment: Recommendations of an European Network for Genetic Hearing Impairment. Audiology Research. 2023;13(3):341-346. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10204519/
- McDermott JH, et al. Clinical Pharmacogenetics Implementation Consortium Guideline for the Use of Aminoglycosides Based on MT-RNR1 Genotype. Clinical Pharmacology & Therapeutics. 2022;111(2):366-372. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8613315/
- Faridi R, et al. Jervell and Lange-Nielsen Syndrome. GeneReviews. 2002, actualizat 2026. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1405/
- European Society of Human Genetics. Genetic testing in asymptomatic minors: recommendations of the European Society of Human Genetics. European Journal of Human Genetics. 2009;17(6):720-721. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2947109/