Sari la conținut

Cookie-uri și confidențialitate

Folosim cookie‑uri pentru funcționarea site‑ului și, cu acordul tău, pentru statistici și reclame. Detalii

Helixomic

Miopatia: ce este, tipuri, cauze genetice și testare

Publicat
Actualizat
Actualizat la
Timp de citire
13 min de citit

Revizuit medical de dr. Anca Neacșu, medic specialist în genetică medicală

Un medic neurolog testează forța brațului unei paciente, apăsând pe antebrațul ei îndoit

Poate că medicul a pomenit o miopatie, creatinkinaza (CK) a ieșit crescută, copilul tău are tonusul muscular scăzut sau în familie se știe de o boală a mușchilor. Mai departe vom discuta cum se află dacă o miopatie are o cauză genetică și ce schimbă un diagnostic.

Pe scurt: ce este o miopatie

O miopatie este o boală a mușchiului însuși, nu a nervilor care îl comandă sau a legăturii dintre nerv și mușchi. Semnul principal este slăbiciunea, iar alături de ea pot apărea crampe, dureri, rigiditate sau oboseală la efort.

Unele miopatii sunt dobândite, de exemplu inflamatorii, medicamentoase sau endocrine. Altele sunt moștenite, de exemplu congenitale, metabolice, mitocondriale sau distrofii musculare.

Diagnosticul îl pune medicul curant, de exemplu neurologul, după examinare și investigații. Medicul se poate gândi la o cauză genetică când slăbiciunea a început în copilărie, când mai sunt rude afectate sau când CK rămâne crescută fără altă explicație. Atunci, testarea genetică poate confirma cauza, iar testul potrivit se alege la consultația de genetică medicală. Un diagnostic genetic poate orienta controalele respirației și ale inimii, anestezia și testarea rudelor. Poți citi mai multe detalii pe pagina despre bolile neurologice și neuromusculare.

Semnele unei miopatii

La nou-născut și la copil

La un nou-născut sau sugar, o miopatie se poate vedea prin tonus scăzut, supt slab sau dificultăți de respirație. Un copil mai mare poate merge târziu, obosi ușor, avea fața „lungă” și pleoape căzute sau o deviație a coloanei apărută devreme.

La un nou-născut cu tonus scăzut, medicul ia în calcul și atrofia musculară spinală sau distrofia miotonică de tip 1, care au teste proprii (vezi și testul genetic la copil).

La adolescent și adult

Slăbiciunea umerilor și a coapselor este tiparul întâlnit în majoritatea miopatiilor, moștenite sau dobândite: devine mai greu să te ridici de pe un scaun jos, să urci scările sau să ridici ceva deasupra capului. În alte miopatii, slăbiciunea cuprinde mai ales mâinile sau picioarele. Unele pot cauza pleoape căzute, uneori cu mișcări limitate ale ochilor.

Urina închisă la culoare după efort poate fi semnul unei distrugeri a fibrelor musculare, care eliberează mioglobină (rabdomioliză). Mioglobina poate afecta rinichii, așa că mergi la medic fără să amâni.

Miopatiile dobândite: inflamatorii, medicamentoase sau endocrine

Un test genetic nu pune diagnosticul unei miopatii dobândite, pentru că nu e moștenită. Diagnosticul și tratamentul rămân la medicul curant, de exemplu la neurolog sau, la miozite, și la reumatolog.

Miopatiile inflamatorii, numite și miozite, sunt boli în care mușchii slăbesc și se inflamează. La adult, cele mai frecvente forme sunt dermatomiozita, polimiozita și miozita cu incluziuni, iar la copil, dermatomiozita juvenilă.

Miopatiile medicamentoase și toxice pot apărea, de exemplu, după statine (medicamentele pentru colesterol), corticosteroizi sau alcool. Conform consensului Societății Europene de Ateroscleroză (EAS, 2015), renunțarea la statine din cauza simptomelor musculare contribuie la evenimente cardiovasculare. Medicul curant decide orice modificare de tratament.

Miopatiile endocrine: de exemplu, o tiroidă care funcționează prea puțin (hipotiroidism) se poate asocia cu dureri musculare și cu o creatinkinază (CK) crescută.

Conform aceluiași consens, bolile metabolice moștenite ale mușchilor, ca boala McArdle sau deficitul de CPT II (o boală a folosirii grăsimilor), sunt factori de risc pentru simptome musculare sub statine. Dacă CK rămâne crescută după ce medicul a oprit statina, poate exista o miopatie de fond, iar trimiterea la un specialist în boli neuromusculare merită luată în calcul.

Abonează-te pentru a beneficia de expertiza dr. Anca Neacșu direct în inboxul tău.

Îți vom trimite săptămânal informații despre sănătate și longevitate susținute de cercetări medicale de încredere și verificate de dr. Anca Neacșu.

Miopatiile genetice: tipurile principale

Miopatiile congenitale

Miopatiile congenitale sunt boli moștenite ale mușchilor, prezente de la naștere sau din primii ani. La un nou-născut afectat sever, slăbiciunea mușchilor feței și ai gurii poate cauza supt slab și greutăți la înghițire. Formele se numesc după ce arată biopsia musculară, de exemplu bastonașe (miopatia nemalină) sau „core-uri”. Conform consensului de îngrijire din 2012, slăbiciunea brațelor și a picioarelor, în general, nu avansează mult, iar copiii care ajung să meargă de obicei nu pierd această abilitate mai târziu în copilărie.

Miopatiile distale și miofibrilare

La adultul cu o miopatie distală, slăbiciunea începe la mâini, la gambe sau la picioare și avansează lent. Același tipar e mai des semnul unei boli a nervilor, ca boala Charcot-Marie-Tooth. Miopatia miofibrilară se poate vedea la biopsia musculară.

Miopatiile metabolice

În miopatiile metabolice, mușchii nu își produc sau nu își folosesc bine energia. Unele forme se văd prin crampe și dureri la efort sau prin episoade de slăbiciune între care forța revine, altele printr-o slăbiciune care avansează treptat.

Boala Pompe

Boala Pompe este o boală de stocare a glicogenului (zahărul stocat în mușchi): variante patogene în gena GAA duc la deficitul enzimei alfa-glucozidază acidă.

Forma sugarului începe înainte de 12 luni. Fără tratament, copilul are de obicei tonus scăzut, greutăți la hrănire și la respirație, iar inima e mărită (cardiomiopatie hipertrofică). Forma cu debut mai târziu poate începe din copilărie până în al șaptelea deceniu de viață, cu o slăbiciune care avansează la coapse și la trunchi și, uneori, cu dificultăți de respirație noaptea.

Boala McArdle

În boala McArdle, mușchiul nu poate descompune glicogenul, din cauza deficitului unei enzime produse de gena PYGM. Simptomele încep de obicei în copilărie: oboseală și dureri foarte curând după începerea efortului. Specific bolii este „al doilea suflu”: de obicei după aproximativ 6–10 minute de efort, mișcarea devine mult mai ușor de tolerat.

Miopatiile mitocondriale

Când mitocondriile, „centralele de energie” ale celulelor, nu funcționează bine, adultul poate avea pleoape căzute, mișcări limitate ale ochilor sau oboseală neobișnuită la efort, iar boala poate atinge mai multe organe. Cauza poate fi într-una dintre multele gene din nucleul celulei sau în ADN-ul mitocondrial. Ambele tipuri de gene se analizează în panelul genetic pentru boli mitocondriale.

Distrofiile musculare și alte boli moștenite ale mușchilor

Distrofiile musculare, ca Duchenne, Becker sau distrofia miotonică, sunt tot boli genetice ale mușchilor. Poți citi mai multe detalii în articolul despre distrofia musculară. Miotoniile (mușchiul se relaxează greu) și paraliziile periodice (episoade de slăbiciune) au teste separate, printre testele pentru boli neuromusculare.

Cum se pune diagnosticul

Creatinkinaza (CK) și alte analize

Creatinkinaza (CK) este o enzimă care trece în sânge din mușchii afectați. Este crescută la majoritatea persoanelor cu o boală a mușchilor, dar poate fi normală în miopatiile care avansează lent. Poate crește și trecător, după o cădere, o injecție în mușchi, o viroză sau un efort intens. După caz, medicul mai cere analize pentru tiroidă sau, la o suspiciune de boală mitocondrială, lactatul.

Electromiografia și RMN-ul muscular

Electromiografia (EMG) arată cum răspund mușchii la semnalele nervilor și ajută să se confirme că problema este în mușchi, nu în nervi. Dacă mersul e nesigur din cauza echilibrului, medicul se poate gândi și la o ataxie. RMN-ul muscular arată cât din mușchi a fost înlocuit cu grăsime și poate ajuta la alegerea mușchiului pentru biopsie.

Biopsia musculară

Biopsia arată la microscop tipul de leziune, de exemplu depozite de glicogen sau de grăsime ori modificări ale mitocondriilor. Multe miopatii moștenite se pot diagnostica azi prin testare genetică, fără biopsie la fiecare pacient. În bolile mitocondriale, biopsia se face când diagnosticul nu poate fi confirmat prin testarea ADN.

Testarea genetică

Un rezultat pozitiv confirmă tipul de miopatie și modul de transmitere, orientează controalele respirației și ale inimii și arată ce rude pot fi testate.

Ce test genetic și în ce ordine

Primul test se alege la consultație

Testul îl alegem împreună la consultație. Discutăm istoricul tău și al familiei și citim investigațiile pe care le aduci. Primul test poate fi un test țintit, un panel de gene sau secvențierea întregului genom (WGS).

Când vine întâi un test țintit sau o dozare enzimatică

La o suspiciune de boală metabolică, uneori întâi se fac dozări enzimatice sau alte analize biochimice. La boala Pompe, de exemplu, testul dintr-o picătură de sânge uscat este un test de screening, care trebuie urmat de o confirmare a activității enzimei sau de secvențierea genei.

Acolo unde genomul nu vede bine, de exemplu la secvențele repetate din distrofia miotonică, întâi se face un test țintit, iar genomul urmează dacă acesta iese negativ.

Panelul de gene sau genomul

Un panel analizează genele legate de o anumită boală sau categorie de boli:

Dacă un panel iese negativ și suspiciunea rămâne, pasul următor pe care îl discutăm de obicei la consultație este secvențierea întregului genom (WGS). Genomul poate fi ales și de la început, pentru a evita testările genetice multiple. Testul trio, cu ambii părinți, are o șansă mai mare de diagnostic, dar la adult se face mai rar, în principal pentru că părinții nu sunt disponibili întotdeauna.

Ce poate și ce nu poate arăta testul

  • Un rezultat negativ nu exclude o cauză genetică: înseamnă că, prin metoda folosită, nu s-a găsit o cauză genetică interpretabilă. O nouă interpretare a datelor brute ale testului poate găsi o cauză mai târziu (vezi și rezultatul negativ la exom sau genom).
  • O variantă a ADN-ului mitocondrial poate lipsi din sânge: poate fi prezentă doar în alt țesut, de exemplu în mușchi.
  • Poate apărea o variantă cu semnificație incertă (VUS): o modificare despre care nu se știe încă dacă produce boala. O VUS nu se folosește în decizii medicale până nu e reclasificată.
  • Pot apărea descoperiri incidentale (lista ACMG): la exom și la genom, variante importante medical, fără legătură cu motivul testării, raportate doar dacă le alegi la consimțământ, după consiliere; la un copil, aleg părinții.
  • Toate testele genetice de diagnostic se interpretează în context clinic.

Ce schimbă diagnosticul genetic

Îngrijirea nu așteaptă rezultatul genetic

Îngrijirea la medicul neurolog continuă cu sau fără un diagnostic genetic, iar căutarea cauzei merge în paralel. Kinetoterapia și controalele respirației nu așteaptă rezultatul.

Anestezia și hipertermia malignă

Hipertermia malignă este o reacție gravă la unele anestezice, gazele volatile și suxametoniul (succinilcolina), cu temperatură mare și rigiditate musculară. Riscul e legat mai ales de miopatiile asociate genei RYR1. Conform GeneReviews, persoanele cu unele miopatii congenitale, de exemplu cele cu „core-uri” sau miopatia nemalină, nu ar trebui să primească aceste anestezice. De aceea, diagnosticul sau rezultatul genetic trebuie comunicat medicului anestezist înainte de orice intervenție. Consensul din 2012 recomandă și o brățară medicală care să arate riscul.

Rudele pot avea același risc chiar dacă n-au avut niciodată o reacție la anestezie. Conform GeneReviews, ele se testează cu un panel de gene, nu doar cu testul variantei din familie, iar în lipsa testării, rudele apropiate sunt tratate ca având același risc. Și în deficitul de CPT II, anestezia generală se face cu prudență.

Inima și respirația

Inima poate fi afectată în boala Pompe și în unele boli mitocondriale și, rar, în miopatiile congenitale. Conform consensului din 2012, orice persoană cu o miopatie congenitală e considerată la risc pentru probleme de respirație (insuficiență respiratorie). Problemele apar de obicei întâi în somn și nu pot fi prezise după forța musculară, așa că se recomandă evaluarea timpurie și de rutină în somn.

Efortul, postul și tratamentele țintite

În boala McArdle, ghidul internațional din 2021 recomandă efortul regulat, crescut treptat. Rabdomioliza apare mai ales după efort static, ca ridicarea greutăților, sau după un efort aerob intens, ca alergatul.

În forma miopatică a deficitului de CPT II, crizele de dureri sau de rabdomioliză sunt declanșate de efortul prelungit (mai ales după post), de frig sau de stres. Merită evitate postul și efortul prelungit, iar dieta o prescrie un dietetician specializat în boli metabolice. Planul se face împreună cu medicul curant.

Boala Pompe are o terapie de substituție enzimatică, care înlocuiește enzima deficitară. Conform GeneReviews, ea se începe cât mai curând după diagnosticul formei sugarului sau al unei forme cu simptome, iar decizia și urmărirea țin de medicul specialist.

Cum se moștenesc miopatiile genetice și ce înseamnă pentru familie

Modurile de transmitere

  • Recesiv: copilul moștenește câte o variantă de la fiecare părinte. Când ambii părinți sunt purtători, la fiecare sarcină riscul ca un copil să fie afectat este de 25%. Așa se moștenesc boala Pompe, boala McArdle și deficitul de CPT II.
  • Dominant: o singură variantă este suficientă, iar fiecare copil al unei persoane cu varianta are 50% șanse să o moștenească, ca la hipertermia malignă.
  • Legat de cromozomul X: boala apare mai ales la băieți, ca în miopatia miotubulară.
  • Pe linie maternă: variantele din ADN-ul mitocondrial se transmit de la mamă.

O variantă poate apărea pentru prima dată la persoana afectată (de novo), așa că lipsa altor cazuri în familie nu exclude o cauză genetică.

Rudele

După ce varianta a fost găsită la persoana afectată, o rudă fără simptome poate face testul țintit pentru ea, de exemplu analiza Sanger; o excepție e hipertermia malignă, unde se folosește un panel. Vezi și testarea genetică în cascadă.

Conform Societății Europene de Genetică Umană (ESHG), un copil fără simptome poate fi testat când prevenția sau tratamentul pot începe în copilărie; altfel, testarea pentru o boală care apare la vârsta adultă și cea a statutului de purtător se amână, de regulă, până când copilul poate decide singur.

O sarcină viitoare

Un rezultat genetic îți poate arăta riscul transmiterii și testele prenatale potrivite. Când varianta din familie e cunoscută, ea se poate căuta în sarcină printr-un test genetic de diagnostic, pe vilozități coriale, luate prin abdomen, sau pe lichid amniotic (amniocenteza se oferă de la 16 săptămâni). Conform ghidului din 2021, la boala McArdle diagnosticul prenatal nu este indicat. Vezi și NIPT și amniocenteză.

Următorul pas: ai semne de miopatie, o CK crescută fără explicație sau o miopatie cunoscută în familie? Programează o consultație de genetică medicală: medicul genetician se uită la semne, la investigațiile neurologului și la familie și îți spune ce test are sens. Mai multe despre analiza WGS. Consultația dinainte de test costă 420 de lei și o plătești după consultație; dacă faci apoi testul prin Helixomic, suma se scade din prețul lui. Consultația de interpretare e inclusă în prețul testului.

Referințe

  1. Barohn RJ, Dimachkie MM, Jackson CE. A pattern recognition approach to patients with a suspected myopathy. Neurol Clin. 2014;32(3):569-593. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4233647/
  2. Wang CH, et al. Consensus statement on standard of care for congenital myopathies. J Child Neurol. 2012;27(3):363-382. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5234865/
  3. Riazi S, et al. Nonsyndromic Malignant Hyperthermia Susceptibility. GeneReviews. 2003, actualizat 2025. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1146/
  4. Sperry E, et al. Pompe Disease. GeneReviews. 2007, actualizat 2025. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1261/
  5. Lucia A, et al. Clinical practice guidelines for glycogen storage disease V & VII (McArdle disease and Tarui disease) from an international study group. Neuromuscul Disord. 2021;31(12):1296-1310. https://doi.org/10.1016/j.nmd.2021.10.006
  6. LoPiccolo MK, Vockley J. Carnitine Palmitoyltransferase II Deficiency. GeneReviews. 2004, actualizat 2026. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1253/
  7. Parikh S, et al. Diagnosis and management of mitochondrial disease: a consensus statement from the Mitochondrial Medicine Society. Genet Med. 2015;17(9):689-701. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5000852/
  8. Lundberg IE, et al. 2017 European League Against Rheumatism/American College of Rheumatology classification criteria for adult and juvenile idiopathic inflammatory myopathies and their major subgroups. Ann Rheum Dis. 2017;76(12):1955-1964. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5736307/
  9. Stroes ES, et al. Statin-associated muscle symptoms: impact on statin therapy. European Atherosclerosis Society Consensus Panel Statement on Assessment, Aetiology and Management. Eur Heart J. 2015;36(17):1012-1022. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4416140/
  10. European Society of Human Genetics. Genetic testing in asymptomatic minors: recommendations of the European Society of Human Genetics. Eur J Hum Genet. 2009;17(6):720-721. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2947109/

Întrebări frecvente

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări. Nu găsești ce cauți? Contactează-ne – îți răspundem cu plăcere.

Miopatia se vindecă?

Răspunsul depinde de cauză. Simptomele legate de o statină se pot rezolva după ce medicul oprește medicamentul. Boala McArdle nu are încă un tratament care să o vindece, dar antrenamentul aerob de intensitate moderată ajută. În boala Pompe, terapia de substituție enzimatică schimbă evoluția bolii.

Miopatia este ereditară?

Nu întotdeauna: unele miopatii sunt moștenite, altele apar în cursul vieții. Multe sunt moștenite, de aceea istoricul familial contează mult pentru diagnostic.

Care e diferența dintre miopatie și distrofie musculară?

„Miopatie” este numele larg pentru bolile mușchiului, iar distrofiile musculare sunt una dintre categoriile ei moștenite. În cele mai multe distrofii, slăbiciunea se accentuează lent, de-a lungul anilor; în miopatiile congenitale, ea se schimbă puțin în decenii.

Am făcut deja o biopsie musculară. Mai are rost testul genetic?

Dacă biopsia arată o miopatie care poate fi moștenită, de exemplu congenitală sau miofibrilară, de obicei, da: biopsia arată tipul de leziune, dar aceeași imagine poate avea cauze în gene diferite. Testul genetic poate preciza gena, modul de transmitere și riscul pentru frați și pentru sarcinile viitoare.

Când merită o consultație de genetică medicală?

Merită când slăbiciunea a început în copilărie, când CK rămâne crescută fără o cauză găsită, când se bănuiește o miopatie moștenită neconfirmată genetic sau când în familie sunt mai multe cazuri de slăbiciune musculară, o miopatie moștenită ori o reacție gravă la anestezie, inclusiv dacă plănuiești o sarcină.

Evaluarea genetică documentează istoricul medical personal și familial al pacientului, iar în urma ei medicul genetician poate recomanda anumite teste genetice pentru diagnostic sau screening genetic; la consultația față în față, medicul îl și examinează clinic pe pacient. Diagnosticul neurologic și tratamentul rămân la medicul neurolog.

Consultațiile le fac medicii din echipa de genetică medicală Helixomic, fondată de dr. Anca Neacșu. Se fac online ori față în față, la Clinica Luna din București; pentru un copil, de obicei recomandăm consultația față în față.

Ai nevoie de o consultație genetică?

Programează o discuție cu dr. Anca Neacșu pentru a înțelege ce test genetic se potrivește nevoilor tale.